Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că s-ar putea ca SUA să nu vină în ajutorul NATO în caz de nevoie, reiterându-şi criticile împotriva Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul unui forum de afaceri de la Miami, relatează Agerpres și AFP.
"Pur şi simplu nu au fost acolo", a declarat preşedintele american, referindu-se la solicitarea Washingtonului - rămasă literă moartă - de susţinere militară a aliaţilor săi pentru securizarea strâmtorii Ormuz.
"Cheltuim sute de miliarde de dolari pe an pentru NATO, sute de miliarde, pentru a-i proteja, şi am fi fost mereu acolo pentru ei, dar acum, având în vedere acţiunile lor, cred că nu mai trebuie să fim, nu-i aşa?", a spus liderul de la Casa Albă.
În ultimele săptămâni, preşedintele american şi-a înmulţit afirmaţiile belicoase faţă de NATO, calificând organizaţia drept un "tigru de hârtie" pe reţeaua sa Truth Social şi numindu-i pe aliaţi "laşi". SUA "îşi vor aminti", a declarat el joi într-o şedinţă de guvern.
Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Japonia s-au declarat gata, într-un comunicat comun din 19 martie, "să contribuie la eforturile adecvate vizând garantarea securităţii traversării strâmtorii", pe unde tranzitează în mod normal o cincime din producţia de petrol mondială. Aceste ţări au exclus totuşi orice participare militară directă.
Traficul prin strâmtoare este practic paralizat, ceea ce a dus la o creştere a preţurilor energiei.
În cadrul luării sale de cuvânt de la Miami, în faţa unor şefi de companii şi investitori reuniţi pentru summitul "FII Priority", Donald Trump a dat din nou asigurări că operaţiunea militară împotriva Iranului, care va intra în a cincea săptămână, se desfăşoară bine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News