Prezentăm în continuare o listă a ţărilor care au semnalat cazuri de cetăţeni infectaţi cu hantavirus după detectarea unui focar pe vasul de croazieră MV Hondius.
Până în prezent, şapte pacienţi, de şase naţionalităţi diferite, sunt consideraţi cazuri confirmate, cărora li se adaugă un caz probabil, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale. Alţi trei pacienţi au decedat: doi dintre ei au fost declaraţi pozitivi, în timp ce al treilea este un caz probabil, potrivit celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Un cuplu de olandezi care a călătorit în America de Sud înainte să se îmbarce la Ushuaia, Argentina, pe 1 aprilie, au fost primii care şi-au pierdut viaţa.
Soţul, în vârstă de 70 de ani, a prezentat simptome din 6 aprilie şi a decedat pe 11 aprilie. Trupul neînsufleţit a fost debarcat de pe ambarcaţiune cu prilejul unei escale, în perioada 22-24 aprilie, pe Sfânta Elena, o insulă din Atlanticul de Sud.
Nu a fost efectuat niciun test de depistare a hantavirus în cazul acestuia şi este considerat un caz probabil, potrivit OMS.
Soţia lui, în vârstă de 69 de ani, a părăsit de asemenea vasul la Sfânta Elena, în timp ce se simţea rău. Starea ei de sănătate s-a deteriorat în timpul unui zbor spre Johannesburg pe 25 aprilie, decedând a doua zi într-un spital din acest oraş. Contaminarea ei cu hantavirus a fost confirmată pe 4 mai.
Al treilea olandez este medicul vasului, care a prezentat simptome din 30 aprilie. În urma unui test, a fost despistat pozitiv la tulpina Anzi pe 6 mai. A fost evacuat în Ţările de Jos în aceeaşi zi, după ce vasul a efectuat o escală la Capul Verde. A fost izolat, iar starea lui e stabilă.
Doi cetăţeni britanici au fost confirmaţi infectaţi şi un al treilea este considerat caz probabil.
Primul britanic s-a îmbolnăvit pe 24 aprilie şi a fost evacuat trei zile mai târziu de pe insula Ascension, în Oceanul Atlantic, către Africa de Sud, unde a fost internat la terapie intensivă. Prezenţa hantavirusului a fost confirmată, în cazul acestui pacient, pe 2 mai.
Al doilea britanic, care muncea pe vas, a semnalat simptome pe 27 aprilie şi a fost testat pozitiv pe 6 mai. A fost evacuat în Ţările de Jos pe 7 mai din Capul Verde. Starea lui este stabilă.
Un al treilea britanic a părăsit Hondius pe 14 aprilie în arhipelagul Tristan da Cunha, în Atlanticul de Sud, şi a primit îngrijiri medicale în izolare. A semnalat simptome pe 28 aprilie. OMS l-a clasat drept caz probabil în aşteptarea rezultatelor testelor.
O femeie din Germania care avea febră pe 28 aprilie şi a dezvoltat pneumonie a decedat pe 2 mai la bordul vasului.
O probă prelevată post mortem a fost trimisă în Ţările de Jos, unde, în urma testelor, a fost confirmată infecţia cu hantavirus.
Trupul femeii a rămas la bordul Hondius, care urmează să se întoarcă în Ţările de Jos duminică seară.
Unul dintre pasagerii spanioli evacuaţi de pe MV Hondius a fost testat pozitiv, potrivit unui rezultat provizoriu. Plasat în izolare într-un spital militar din Madrid, nu prezintă niciun simptom, iar starea lui generală este bună, a anunţat Ministerul Sănătăţii pe 11 mai.
Un elveţian a debarcat din Hondius la Sfânta Elena pe 22 aprilie şi a zburat către Elveţia pe 27 aprilie via Africa de Sud şi Qatar. A început să prezinte simptome pe 1 mai, după sosirea în Elveţia. A fost tratat în izolare şi s-a dovedit pozitiv la hantavirus.
O franceză repatriată de pe Hondius s-a simţit rău pe 10 mai, a fost testată pozitiv şi izolată. Starea ei de sănătate s-a degradat în noaptea de 10 spre 11 mai, potrivit autorităţilor franceze.
Unul dintre cei 17 americani prezenţi pe vasul de croazieră a fost testat pozitiv. Un altul prezintă simptome uşoare, a precizat pe 10 mai Ministerul american al Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu