€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

"Teza mea în 3 minute", finala internaţională a doctoranzilor, găzduită de USAMV

a7b13578-3e15-4d78-b7c1-57e05c1910ae Foto DC NEWS
 

România a găzduit, în premieră, finala internațională a prestigiosului concurs științific „Teza mea de doctorat în 180 de secunde” (MT180).

Evenimentul reunește 20 de tineri cercetători doctoranzi, câștigatori ai finalelor naționale organizate în tot atâtea state — Canada, Franța, Maroc, Senegal, Liban, Egipt, Coasta de Fildeș, Benin, Mali, Burundi, Burkina Faso, Mauritius, Madagascar, Thailanda, Republica Moldova, Liban, Bulgaria, Austria, Irlanda și România. Tinerii cercetători doctoranzi vor avea de înfruntat provocarea prezentării în sinteză a propriilor teze de doctorat, în limba franceză, în doar trei minute, într-un format accesibil publicului larg.

"Vreau, întâi de toate, să vă salut în calitatea mea de rector al USAMV, dar şi preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei, mandat care se termină peste câteva zile. Este o onoare să îi primim aici pe colegii invitaţi, pe cei care se află alături de noi. Acest lucru ne permite să avem o discuţie pe mai multe paliere. Mulţumim şi pentru înaltul patronaj al preşedintelui României pentru această a 11-a ediţie a concursului. Vreau să subliniez încă o dată că mă bucur pentru caracterul internaţional al competiţiei, care ne permite astfel să profităm de experienţa în domeniul educaţiei şi să dăm un mesaj de susţinere în acest fel, primindu-i la Bucureşti pe cei 20 de campioni care au venit să îşi prezinte tezele, care reprezintă fructul unei munci de mai mulţi ani, în doar 3 minute", a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele AUF şi rector USAMV, la conferinţa de presă care a precedat finala.

Concursul a început în 2008, în engleză 

Sophie Montreuil, directorul general ACFAS (Association canadienne-française pour l'avance des sciences), a vorbit despre istoricul competiţiei. 

"Un concurs care are o istorie puțin mai complicată sau mai complexă, pentru că a început într-un mod aparte. Este vorba despre un concurs al unei universități din Anglia, în 2008, 3 Minute Thesis (3MT – „teza în 3 minute”), după care președintele organizației noastre a lansat, în 2010, versiunea francofonă, cu denumirea pe care o purtăm și astăzi. Edițiile din 2012 și 2013 au avut loc în Québec. Aceste două ediții au fost urmate, în 2014, de o primă finală internațională, la care au participat 4 sau 5 finaliști.

Și iată-ne, după 11 ani, la cea de-a 11-a ediție TEDx, în 2025, pentru prima dată organizată în România, cu 20 de finaliști – specialiști în cercetare și în domeniul întâlnirilor, așa cum v-am spus.

Ne concentrăm pe sprijinul acordat acestor organizații internaționale, pentru că ele contribuie la organizarea edițiilor la nivel național, regional și, desigur, la finala internațională, care reprezintă punctul culminant al acestor concursuri. Astfel, organizarea tuturor acestor finale naționale și internaționale se desfășoară sub egida a două comitete: un comitet de organizare și un comitet strategic.

Organizațiile care fac parte din acestea sunt, pentru Québec și Canada, pentru Franța, pentru FU, pentru CNRS, pentru AEMF și pentru CNRSP – Centrul Național al Cercetării Științifice. Aș dori să vă vorbesc despre câteva aspecte legate de organizarea acestor finale, care sunt rezultatul eforturilor depuse de un comitet de organizare și de un comitet strategic, precum și de institutele pe care le prezentăm aici: din Franța, din Québec și din Canada – Université și CNRS, Centrul Național al Cercetării Științifice din Franța", a declarat Sophie Montreuil.

România, reprezentată de Ioana Popescu

Ioana Simona Popescu, doctorand USAMV, a ajuns în finala internaţională a competiţiei "Ma these en 3 minutes", găzduită de USAMV, cu o lucrare cel puţin interesantă. 

Aceasta a studiat "boala secolului XXI", despre care spune însă că, pe cât de gravă e, pe atât de necunoscută a rămas. Asta şi, poate, pentru că nu afectează direct omul, ci ecosistemul. Este vorba despre chitridiomicoză, cunoscută şi ca "boala pielii la amfibieni". 

CITEŞTE ŞI  E boala secolului XXI, dar nimeni nu vorbeşte despre ea. Cum se manifestă, ce efecte are la om

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close