Taxă internet Ungaria. Comisia Europeană, ieșire extrem de dură: O idee proastă. Atac al Bruxellesului la guvernul Orban

Foto: a.abcnews.com
Foto: a.abcnews.com

Comisia Europeană a criticat în termeni neobișnuit de duri intenția Ungariei de a introduce o taxă pe internet. Ideea guvernului FIDESZ, care a fost contestată pe străzile Budapestei de aproximativ 100.000 de oameni, este una "groaznică", apreciază Bruxellesul.

Ryan Heath, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a declarat că protestatarii din Budapesta nu trebuie acuzați de acțiuni violente pentru că mulțimea din stradă a fost una "respectuoasă", căreia i s-a alăturat și însărcinatul american cu Afaceri. Heath a precizat că Neelie Kroes va continua să-i sprijine pe cei care manifestează împotriva taxei.

Neelie Kroes, care săptămâna aceasta își termină mandatul, este și vicepreședinte al Comisiei Europene.

Ungurii au ieșit duminică și marți în stradă împotriva taxei pe internet, dar analiștii spun că protestele au o vădită conotație politică și sunt un mesaj pentru guvernul conservator al lui Viktor Orban, acuzat că face rabat de la valorile euroatlantice.

Băsescu îl apără pe Viktor Orban: Ungaria nu e neeuropeană

Comisia Europeană a precizat că taxa pe internet se circumscrie unei palete de măsuri recente care vizează limitarea libertății. Executivul european nu s-a limitat la a critica inițiativa Budapestei, transmițând guvernului Orban că derapajele democratice din ultimele luni nu au fost trecute cu vederea de Bruxelles.

"Nu e vorba despre faptul că taxa este sau nu legală. În primul rând, dacă o privești în contextul intern din Ungaria, este ultima dintr-o serie de acțiuni problematice. Este parte a unui tipar și trebuie văzută ca parte acestui tipar de acțiuni care au limitat libertatea sau au căutat să impună taxe fără să atingă un interes economic și social mai amplu", a spus Heath, citat de Euractiv. El a adăugat că de aceea implementarea taxei trebuie dezbătută acum și nu după ce va fi adoptată.

Comisia Europeană: Taxa este unilaterală, internetul este global

Purtătorul de cuvânt al lui Kroes a adăugat că "nu este OK" să forțezi "taxe care nu merg". Ideea guvernului FIDESZ nu va funcționa pentru că taxă este unilaterală, iar internetul este global, a punctat el.

Heath a adăugat că Neelie Kroes este determinată să nu permită ca taxa să devină un precedent în Ungaria deoarece s-ar putea dovedi o problemă pentru creșterea economică a Europei.

"Ungaria este sub medie la aproape fiecare indicator digital. Elementul digital al economiei este probabil principalul lucru care face ca Europa să nu fie în recesiune acum. Așa că să taxezi asta, într-o țară care este sub medie la capitolul indicatori digitali, este o idee proastă", a spus Heath.

Neelie Kroes, membră a Executivului condus de Jose Manuel Barroso, își va termina mandatul la 31 octombrie. Majoritatea atribuțiilor acesteia îi vor reveni germanului Gunther Oettinger, Comisar pentru Economie Digitală și Societate.

Însărcinatul cu afaceri al SUA, la protestele anti-Orban: ceartă între diplomatul american și un oficial maghiar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel