€ 5.0937
|
$ 4.3629
|
Curs valutar: € 5.0937
|
$ 4.3629
 

Austria activează subvenţiile pentru facturile de energie electrică din industrie fără să mai aştepte măsurile UE
Autor: Giorgi Ichim

facturi facturi - Foto: Freepik @BillionPhotos

Austria lansează de luni propriul sistem de subvenții pentru energia industrială, acuzând "birocrația nesfârșită" a UE că întârzie sprijinul pentru companii afectate de prețurile ridicate.

Guvernul austriac a dat duminică vina pe "birocraţia nesfârşită" a UE pentru întârzierea aprobării unei norme comune de sprijin pentru industria din statele membre, în contextul preţurilor ridicate la energie, şi a anunţat că va activa propriul sistem de subvenţii începând de luni, informează EFE, potrivit Agerpres.

"Nu vom mai aştepta aprobarea UE. Autorizarea de către UE a subvenţiei pentru energia electrică industrială a fost amânată săptămână după săptămână", a criticat ministrul economiei, conservatorul Wolfgang Hattmannsdorfer, într-un comunicat.

Ministrul austriac a declarat că "birocraţia nesfârşită" împiedică investiţiile şi activitatea în industria europeană şi a cerut o decizie mai rapidă.

Prin urmare, ministerul va deschide luni portalul de aplicaţii, alocând 150 de milioane de euro pentru acest an şi retroactiv până în 2025.

Subvenţiile sunt destinate companiilor de toate dimensiunile care produc hârtie, fier brut, oţel şi aliaje feroase şi care consumă mai mult de un gigawat-oră de energie electrică pe an.

În plus, compania trebuie să aibă un audit energetic şi un plan de management de mediu şi să aloce cel puţin 80% din subvenţie pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în producţia sa.

Ministerul se aşteaptă ca aproximativ 60 de companii, cu un total de 30.000 de angajaţi, să solicite acest ajutor.

Pe 20 martie, liderii Uniunii Europene au îndemnat Comisia Europeană să "prezinte fără întârziere" măsuri pentru a aborda preţurile actuale la petrol şi gaze, care au crescut vertiginos de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, şi să reducă facturile la electricitate pentru industria din statele membre UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close