În Buzău, tot mai mulți pensionari sunt condamnați să trăiască doar între pereții apartamentelor.
Un fel de pușcărie modernă, fără gratii, dar cu aceeași senzație de izolare. E vară, temperaturile încep să fie de nesuportat mai ales în casă, iar bunicii stau închiși. Că unde să se ducă? Să stea pe scările blocului, la intrare în imobil?
După cum se vede în poza din articol, bunicii sunt buni să stea pe bancă în campania electorală, când vine primarul să le vorbească. Poza este din 2016 de pe profilul de Facebook al primarului Constantin Toma.
După ce băncile din fața blocurilor au fost scoase din numeroase cartiere, mulți vârstnici au rămas fără singurul loc în care mai puteau socializa, schimba o vorbă cu vecinii sau pur și simplu sta câteva minute la aer.
În multe cartiere din Buzău, băncile din fața blocurilor au dispărut. Pentru unii poate părea un detaliu minor de urbanism. Pentru mii de pensionari, însă, era una dintre puținele legături cu lumea din afara apartamentului.
Într-un oraș cu o populație îmbătrânită, unde mulți vârstnici trăiesc singuri și își petrec mare parte din timp între patru pereți, banca din fața blocului nu era doar o piesă de mobilier urban. Era locul unde își beau cafeaua dimineața, unde schimbau două vorbe cu vecinii, unde aflau ce se mai întâmplă în cartier și unde, pentru câteva ore pe zi, uitau de singurătate.
Știrea în sine nu este nouă, doar că bunicii ne-au scris să facem ceva și pentru ei. Vor băncile înapoi. Atât. Situația a devenit de nesuportat, ne-a spus o bunică din Micro 3, Strada Chiristigii.
Astăzi, în multe zone ale orașului, aceste bănci au fost îndepărtate
Pentru un tânăr, câțiva pași până în parc nu înseamnă mare lucru. Pentru un pensionar de 75 sau 80 de ani, cu probleme de mobilitate, cu dureri de picioare sau cu afecțiuni cardiovasculare, banca din fața scării reprezenta diferența dintre a ieși din casă și a rămâne captiv între patru pereți.
Mulți dintre acești oameni locuiesc în blocuri vechi, fără lift. Coborârea scărilor este deja un efort. După ce ajungeau în fața blocului, puteau măcar să se așeze câteva minute, să respire, să privească lumea trecând pe lângă ei. Acum nu mai au unde.
În spatele fiecărei bănci dispărute se află povești care nu apar în statistici. Văduvi care își găseau alinarea în conversațiile cu vecinii. Bunici care își așteptau nepoții de la școală. Oameni care nu își permit vacanțe, restaurante sau activități costisitoare și pentru care socializarea din fața blocului reprezenta una dintre puținele bucurii ale zilei.
Specialiștii vorbesc tot mai des despre pericolul izolării sociale la vârsta a treia. Singurătatea este asociată cu depresia, anxietatea și deteriorarea stării de sănătate. Așa că ne întrebăm de ce s-au eliminat băncile pe care stăteau bunicii?! Asta era urgența de rezolvat în Buzău?
Pentru mulți buzoieni, banca din fața blocului nu era o problemă care trebuia rezolvată, ci o soluție care îi ajuta să rămână conectați la comunitate.
Poate că o bancă pare un obiect neînsemnat. Dar pentru un pensionar care își petrece zilele singur, ea poate însemna diferența dintre viață și izolare. Iar atunci când dispare, nu dispare doar o bucată de lemn și metal. Dispare un loc de întâlnire, un colț de comunitate și, uneori, ultima fereastră către lume.
Cică Buzăul este oraș deschis... Ne întrebăm pentru cine. Că începe să nu mai fie primitor nici pentru bunici, d-apăi pentru tineri.
Dați-le bunicilor băncile înapoi!
