Cele mai citite

Resturile dronei doborâte, căutate în Delta Dunării. Autoritățile reiau misiunea în zona Sfântu Gheorghe

o dronă a fost doborâtă în România
FOTO ILUSTRATIV: o dronă a fost doborâtă în România

Autoritățile continuă operațiunile pentru identificarea resturilor celei de-a doua drone neutralizate de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în mai puțin de 24 de ore. Aparatul fără pilot a fost doborât în apropierea frontierei, în zona Sfântu Gheorghe, după ce a pătruns în spațiul aerian al României. Din cauza terenului dificil, misiunea de căutare a fot reluată duminică dimineață.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, sistemele de supraveghere au detectat sâmbătă dimineață, în jurul orei 05:00, intensificarea atacurilor în apropierea graniței României. La ora 08:22, o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, deasupra apelor teritoriale din zona Sfântu Gheorghe. După numai 11 minute, la ora 08:33, aeronava fără pilot a fost interceptată și doborâtă.

Reprezentanții MApN au precizat că locul în care drona a fost neutralizată este dificil de accesat, motiv pentru care echipele de intervenție vor continua căutările în cursul zilei de duminică.

Ancheta privind incidentul este coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

CITEȘTE ȘI: A doua dronă doborâtă în România de aceiași piloți. Şeful Statului Major vine cu precizări / UPDATE

Două drone doborâte în două zile consecutive

Acesta este al doilea incident de acest fel înregistrat în decurs de numai 24 de ore. Vineri dimineață, o altă dronă a traversat spațiul aerian al României pe traseul Sulina, Buzău. În urma alertei, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu au fost ridicate de la sol aeronave de luptă operate de piloți italieni, pentru monitorizarea și interceptarea țintei.

VEZI ȘI: Parchetul confirmă: Drona doborâtă în Buzău era de tip Shahed (Geran 2). Este ”muniție rătăcitoare” proiectată în Iran/ update

Drona a fost însă distrusă de un pilot român aflat la manșa unui avion F-16 decolat de la baza aeriană Fetești. Același pilot a participat și la misiunea de sâmbătă, reușind să neutralizeze și cea de-a doua dronă.

Potrivit specialiștilor, cel mai probabil, pilotul F-16 a folosit o rachetă de tip Sidewinder pentru distrugerea dronei. Acest tip de rachetă se numără printre sistemele de armament cu care sunt echipate aeronavele F-16 aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close