Un oraș din România a decis să interzică toate jocurile de noroc desfășurate în locații fizice, cu o singură excepție prevăzută de lege. Măsura a fost aprobată de Consiliul Local și va intra în vigoare treptat.
Organizarea şi exploatarea activităţilor de jocuri de noroc în locaţii fizice pe raza municipiului Zalău au fost interzise printr-o hotărâre luată în şedinţa de joi a Consiliului Local.
Potrivit unei informări postată pe pagina de Facebook a Primăriei Zalău, hotărârea de interzicere a jocurilor de noroc a fost adoptată de consilierii locali în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, modificată prin OUG nr. 7/2026.
Interdicţia se află pe toate jocurile de noroc mai puțin Loteria Română
Interdicţia se aplică tuturor formelor de organizare a jocurilor de noroc desfăşurate pe teritoriul municipiului, indiferent de tipul activităţii, însă nu vizează activităţile desfăşurate de Compania Naţională "Loteria Română" - S.A., respectiv jocurile loto şi loto la distanţă, care sunt reglementate prin legislaţia privind monopolul de stat.
Primăria Zalău precizează că operatorii economici care deţin autorizaţii de exploatare emise de Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi valabile la data intrării în vigoare a hotărârii "îşi pot continua activitatea doar până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, potrivit art. XXXIX alin. (1) din OUG nr. 7/2026".
De asemenea, pe perioada de tranziţie, operatorii existenţi au obligaţia să informeze Primăria Municipiului Zalău, în termen de 24 de ore, cu privire la orice măsură privind suspendarea, retragerea sau încetarea autorizaţiei ori a licenţei, precum şi cu privire la încetarea activităţii, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Primul oraș din România fără săli de jocuri și păcănele. Eliminarea va fi făcută etapizat

