O conductă de gaz, avariată accidental în timpul unor lucrări de modernizare pentru îmbunătățirea accesibilității, a provocat miercuri seară un incendiu puternic în Plaça de Sants din Barcelona.
Flăcările au cuprins zona din jurul gării Barcelona Sants, principalul nod feroviar al orașului și punct de legătură pentru liniile de metrou L1 și L5. Un reprezentant al pompierilor a declarat că flăcările ar putea continua să ardă timp de câteva ore sau chiar zile, deoarece alimentarea cu gaze nu a putut fi întreruptă până în prezent.
Scurgerea de gaz a fost depistată miercuri, în jurul orei 14:40, însă incendiul a izbucnit abia în cursul nopții, când echipele de intervenție au revenit pentru a repara conducta avariată.
În timpul lucrărilor s-a produs o deflagrație, în urma căreia opt bărbați au fost răniți, dintre care o parte erau muncitori care încercau să oprească scurgerea. Doi dintre răniți sunt în stare gravă și au fost transportați la spital, iar alți doi au ajuns la aceeași unitate medicală cu răni mai puțin grave.
Celelalte patru victime, dintre care una cu răni de gravitate medie și trei cu răni ușoare, au fost transportate la Hospital Clinic.
În dimineața zilei de joi, flăcările încă ardeau
La intervenție au participat nouă echipaje ale pompierilor din Barcelona și opt ambulanțe ale serviciului de urgență medicală din Catalonia, fiind amenajat și un punct medical avansat pentru acordarea primului ajutor.
În dimineața zilei de joi, flăcările încă ardeau, iar comandantul de serviciu al pompierilor, Clara Latorre, a explicat că incendiul nu putea fi stins până la întreruperea alimentării cu gaz în mai multe puncte ale rețelei, o operațiune complexă, desfășurată de compania de distribuție a gazelor.
"Până când nu vom reuși să oprim fluxul de gaze, nu vom putea stinge flăcările. Focul va arde timp de câteva ore sau zile", a spus Clara Latorre.
Deflagrația a afectat circulația în zona Sants din Barcelona, unde șoseaua a fost închisă complet între străzile Cros și Olzinelles. Deși incendiul era încă activ, circulația trenurilor pe linia de metrou L5 a nu a fost întreruptă. Doar unul dintre accesurile în stație a fost închis și mai multe linii de autobuz au fost deviate pentru a evita zona afectată.
VEZI ȘI: Blocul care a explodat în Rahova va fi pus în siguranţă, la aproape un an de la tragedie

