De aproape un an se vorbeşte despre posibilitatea unei vizite de stat a lui Nicuşor Dan la Casa Alba, unde ar putea avea loc o întâlnire cu preşedintele SUA, Donald Trump.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a explicat care sunt cele două formule prin care preşedintele României poate ajunge la Casa Albă.
"În general, în politica externă, bilateralele la cel mai înalt nivel, preşedinte cu preşedinte, se pregătesc perioade lungi de timp. Dar există întâlniri executive, întâlniri tehnice la nivel de miniştri. Dar pare că acestea lipsesc. Mă gândesc că cealaltă parte spune "discutăm". Dar în afara faptului că poate avem un dialog foarte în regulă, că avem multe elemente comune de discutat, pe angajamente de viitor nu se poate face nimic. Pentru că Guvernul actual nu are mandat.
Am văzut tentaţii de a spune să fie făcute Guverne pe 3-4 luni. M-aş pune în situaţia ministrului Energiei sau ministrului de Externe. Putem face un angajament, poate există ceva ce presupune apărarea comună la nivel regional, dar un alt stat să spună că după 4 luni ce e de făcut? Negociază din nou cu următorul?", a declarat Cristian Diaconescu.
Două formule prin care Nicuşor Dan se poate întâlni cu Donald Trump
"Eu ştiu că avem în continuare garanţii de securitate, că la nivel operaţional relaţiile sunt foarte bune. Şi americanii au nevoie de noi, nu suntem doar solicitanţi de sprijin. Dar în funcţie de anumite condiţii trebuie să le reiterăm din timp în timp. Văd că se face mare discuţie despre o întâlnire bilaterală la cel mai înalt nivel (n.r. Nicuşor Dan - Donald Trump). Poate avea loc, dar în două formule. Cea mai sigură este printr-o agendă deja negociată şi stabilită pe nivelele intermediare, cei doi şefi de stat nefăcând decât să confirme prin bilaterală acest aspect. Sau să aşteptăm ca cealaltă parte să îşi aducă aminte şi să recunoască o serie de subiecte. Ei vor face acest lucru în momentul în care au o nevoie directă şi imediată. Iată acordul privind avioanele cisternă. E singurul element concret, de substanţă, care a funcţionat în relaţia SUA-România. Dar atenţie, e un acord din 2008 cu SUA, nu e ceva creat astăzi", a mai declarat Cristian Diaconescu.

