Un petrolier a fost lovit în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României, însă situaţia ridică mai multe probleme pentru România.
Primele informații apărute după producerea incidentului indicau că la bordul navei s-a produs o explozie urmată de un incendiu, în timp ce aceasta se afla în Marea Neagră, la aproximativ 40 de kilometri de localitatea Sfântu Gheorghe, în județul Tulcea.
Ulterior, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că explozia a avut loc în afara apelor teritoriale ale României.
„În cursul nopții trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul țărmului românesc.
La scurt timp după incident, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare s-au deplasat la fața locului și au evacuat întregul echipaj, inclusiv cei trei membri răniți. Toți au fost aduși în siguranță la țărm.
De asemenea, un remorcher trimis în zonă se asigură că nava nu intră în derivă și că nu reprezintă un pericol suplimentar pentru siguranța navigației.
Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele, cauzele și responsabilitățile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni”, a scris președintele pe X.
Dumitru Chisăliţă a identificat patru probleme pentru România
"Nava LPG Gas Lisbon a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, în apropierea Zonei Economice Exclusive a României.
Dacă privim strict din perspectiva securității energetice, incidentul ridică totuși câteva întrebări importante:
1. protecția infrastructurii offshore (inclusiv Neptun Deep);
2. supravegherea permanentă a Zonei Economice Exclusive;
3. capacitatea de detectare și neutralizare a dronelor maritime;
4. coordonarea dintre forțele navale, paza de coastă, serviciile de informații și aliații NATO.
Indiferent dacă acest incident a fost un atac deliberat, un accident sau efectul indirect al războiului din Marea Neagră, el evidențiază faptul că infrastructura energetică offshore devine o țintă cu valoare strategică și necesită măsuri de protecție adaptate noilor amenințări. Acest lucru este cu atât mai relevant în contextul în care producția din Neptun Deep este programată să înceapă în 2027, iar România devine - poate - un jucător foarte important.
Indiferent cine este responsabil pentru acest incident, România nu își mai poate permite să trateze securitatea Mării Negre și a infrastructurii energetice ca pe o problemă secundară. Este momentul pentru un sistem permanent de supraveghere și apărare a Zonei Economice Exclusive, protecția militară a obiectivelor strategice offshore și reguli clare de reacție la orice amenințare. În noul context de securitate, prevenția costă incomparabil mai puțin decât consecințele unui atac reușit", a transmis Dumitru Chisăliţă, de la Asociaţia Energia Inteligentă.

