Cele mai citite

Decizia care schimbă scena politică din Ungaria. Preşedintele Tamas Sulyok și-a încheiat mandatul, după ce a promulgat amendamentul guvernului Magyar

Andrei Itu Autor: Andrei Itu
parlamentul din budapesta
Foto: Unsplash / Budapesta

Președintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat amendamentul constituțional adoptat anterior de Parlamentul de la Budapesta, care prevede încetarea mandatului său, explicând că nu dispune de instrumente legale pentru a contesta modificarea. Mișcarea politică este văzută ca o consecință a schimbării de putere de la Budapesta, noul guvern condus de Peter Magyar dorind să înlocuiască un președinte ales cu sprijinul fostei majorități Fidesz-KDNP și asociat cu administrația lui Viktor Orban.

Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat cel de-al 17-lea amendament la Legea Fundamentală, ce prevede încetarea mandatului şefului statului în funcţie în ziua următoare intrării în vigoare a modificării constituţionale, transmite MTI sâmbătă.

Într-un mesaj video publicat pe reţelele sociale, Sulyok a spus că preşedintele nu are competenţa constituţională de a trimite amendamentele constituţionale la Curtea Constituţională pentru un control de fond.

Prin urmare, nu dispune de mijloace legale pentru a contesta actualul amendament, chiar dacă acesta ar putea intra în conflict cu anumite principii constituţionale.

Mesajul lui Tamas Sulyok

Președintele Ungariei a precizat că, prin promulgarea legii, şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de Legea Fundamentală, după o analiză atentă a opţiunilor juridice şi a propriei conştiinţe.

"Semnătura mea reprezintă ultimul act al datoriei mele prezidenţiale şi un semn al respectului meu deplin pentru instituţia preşedintelui, în orice împrejurare", a declarat Tamas Sulyok.

Totodată, preşedintele a calificat cel de-al 17-lea amendament constituţional drept "un exemplu grav şi ruşinos de abuz de putere politică", afirmând că acesta marchează "un punct de ruptură în democraţia constituţională a Ungariei" şi provoacă "răni profunde" valorilor sale fundamentale - democraţia, separaţia puterilor şi statul de drept.

"Valorile fundamentale ale unei societăţi libere au fost călcate în picioare în interes politic. Întreaga responsabilitate pentru această decizie revine autorităţii care a modificat Constituţia", a declarat Sulyok.

Amendamentul "a pus efectiv capăt statului democratic de drept", susține Tamas Sulyok

El a susţinut că amendamentul "a pus efectiv capăt statului democratic de drept" rezultat din moştenirea revoluţiei din 1956 şi a schimbării de regim din 1989-1990 şi că, după intrarea sa în vigoare, instituţia prezidenţială va deveni subordonată executivului şi factorului politic, îşi va pierde rolul constituţional şi nu va mai putea acţiona ca mecanism de control şi echilibru al puterilor în stat.

Partidul TISZA al lui Peter Magyar își pune amprenta asupra Constituției Ungariei

Amendamentul a fost promovat de guvernul premierului Peter Magyar, liderul partidului TISZA (Respect şi Libertate), formaţiune de centru-dreapta, proeuropeană şi anticorupţie, care a câştigat alegerile din aprilie cu o majoritate de două treimi, aminteşte Reuters.

Tamas Sulyok, ales în anul 2024 de Parlamentul Ungariei cu sprijinul majorităţii Fidesz-KDNP conduse de fostul premier Viktor Orban, a fost criticat de noul guvern pentru apropierea sa de fostul regim. În Ungaria, preşedintele este ales de Parlament pentru un mandat de cinci ani, şi nu prin vot direct. 

Vezi și - Schimbare de viziune la Budapesta: Ungaria se alătură EPPO

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close