Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de sâmbătă în curtea unui depozit de reciclare a deșeurilor din mase plastice și polietilenă din localitatea Zorile, comuna Grădinari, județul Giurgiu. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați, iar autoritățile au emis un mesaj RO ALERT pentru populația din zonă și au notificat Garda de Mediu.
„Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această noapte, pentru stingerea unui incendiu în curtea unui depozit de reciclare a deşeurilor de mase plastice şi polietilenă din localitatea Zorile, comuna Grădinari. Incendiul se maniestă pe o suprafaţă de aproximativ 5000 mp. Având în vedere cantitatea mare de fum degajată, a fost transmis şi un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Grădinari şi Buturugeni, fiind sesizată Garda de Mediu”, informează sâmbătă dimineaţă ISU Giurgiu.
Pentru limitarea și stingerea incendiului, la locul intervenției au fost mobilizate șapte autospeciale de stingere, două cisterne, o autospecială dotată cu instalație de hidroperforare, o autospecială de descarcerare din cadrul ISU Giurgiu și ISU București Ilfov, autospeciala cu roboți, un echipaj SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și echipaje de poliție.
Salvatorii au folosit și un buldoexcavator pentru degajarea căilor de acces către zonele afectate de incendiu.
Incendiul a fost localizat, intervenția continuă
Pompierii acționează pe mai multe sectoare de intervenție pentru a limita propagarea focului și pentru a proteja locuințele aflate în apropiere.
Potrivit autorităților, incendiul a fost localizat, însă operațiunile continuă până la lichidarea completă a focarelor și eliminarea tuturor riscurilor, în condițiile în care în depozit se află o cantitate mare de deșeuri din plastic.
Autoritățile le recomandă locuitorilor să evite zona afectată, să țină ferestrele închise și să evite expunerea la fumul degajat de incendiu.

