Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, a reacționat după demiterea lui Mihailo Fedorov din funcția de ministru al Apărării, schimbare care a scos ucrainenii în stradă.
Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrski, respinge speculațiile privind un presupus conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov.
Șeful armatei ucrainene respinge un presupus conflict cu Fedorov
Sîrski a afirmat că nu a considerat niciodată că relația sa cu ministrul reprezintă un conflict, ci una de lucru, în care pot exista opinii diferite. „Pentru mine a fost o surpriză să aflu că eu și domnul ministru am fi avut un conflict. Am privit relația noastră ca una profesională, cu probleme dificile și poziții diferite. Așa trebuie să fie între două instituții în timpul unui război de amploare. Nu mă lupt cu ministerul. Mă lupt cu Rusia. Munca mea este războiul. Strategie, front, oameni. Cu asta mă ocup și cu asta mă voi ocupa în continuare”, a scris acesta într-un articol în Militarnyi, o publicaţie a armatei.
Generalul a spus că atenția publică ar trebui să se concentreze asupra efortului de război și nu asupra disputelor dintre persoane: „Ucraina este mai mare decât Fedorov, Sîrski și oricare dintre noi. Reducerea acestui război la confruntarea dintre două persoane este cel mai mare serviciu pe care îl putem face inamicului”.
În mesajul său, comandantul-șef a subliniat delimitarea atribuțiilor dintre Statul Major și Ministerul Apărării. Potrivit acestuia, ministerul este responsabil de aprovizionarea armatei, achiziții și politici, în timp ce planificarea operațiilor și strategia militară revin comandamentului militar și sunt asumate în fața președintelui, în calitate de comandant suprem.
„Strategia războiului nu este un document public și nici o postare pe rețelele sociale. Ea este prezentată comandantului suprem, iar rezultatele ei se văd pe front”, a mai spus Sîrski.
Ce spune șeful armatei ucrainene despre drone
Generalul a respins, totodată, și criticile potrivit cărora ar fi împotriva utilizării dronelor pe câmpul de luptă. El a spus că dezvoltarea Forțelor Sistemelor Fără Pilot a avut loc în mandatul său și că a susținut personal numirea comandantului cunoscut sub numele de luptă „Madyar”, Robert Brovdi, unul dintre cei mai cunoscuți comandanți ai unităților ucrainene de drone și fondatorul unității „Păsările lui Madyar”, la conducerea acestei structuri.
Totuși, șeful armatei a avertizat că războiul nu poate fi câștigat doar cu drone: „Dronele produc astăzi o mare parte din lovituri. Acesta este un fapt. Dar pentru ca ele să fie eficiente sunt necesare artileria, mortierele, apărarea antiaeriană, războiul electronic și multe alte capabilități”.
Declarațiile lui Sîrski vin pe fondul unei crize politice care a declanșat proteste la care au participat mii de oameni în mai multe orașe din Ucraina. Demiterea lui Mihail Fedorov din funcția de ministru al Apărării i-a nemulțumit pe cetățeni, care cer revenirea acestuia în funcție. Potrivit presei de la Kiev, protestele sunt alimentate și de informațiile privind un conflict între Fedorov și comandantul-șef Oleksandr Sîrski, legat de strategia de ducere a războiului și de reformele din armată.

