O ursoaică observată în repetate rânduri în apropierea zonelor circulate din Poiana Brașov a fost capturată și ulterior eutanasiată. Anunțul a fost făcut marți de Primăria Brașov, care a precizat că decizia a fost luată după ce încercările repetate de îndepărtare a animalului nu au avut efect.
Reprezentanții Primăriei Brașov au transmis că echipele de intervenție au încercat în mai multe rânduri să îndepărteze animalul din zonă, însă acesta a continuat să revină.
„În ultimele zile, o ursoaică a fost alungată în repetate rânduri din zona Hotelului Piatra Mare, după ce şi-a făcut apariţia în apropierea zonelor frecventate de turişti şi localnici. În noaptea trecută (luni spre marţi - n.r.) echipa de intervenţie a capturat exemplarul în aceeaşi zonă. Având în vedere comportamentul repetitiv al animalului şi faptul că măsurile de alungare nu au avut efect, comisia de specialitate a decis eutanasierea acestuia, în conformitate cu prevederile legale şi cu procedurile aplicabile în astfel de situaţii", a transmis Primăria Brașov.
Autoritățile au explicat că hotărârea a fost luată de comisia de specialitate, în baza legislației în vigoare și a procedurilor aplicabile în cazurile în care animalele sălbatice reprezintă un risc pentru siguranța oamenilor.
Al treilea urs eutanasiat în Poiana Brașov în ultimele șase săptămâni
Acesta este al treilea caz de eutanasiere a unui urs în Poiana Brașov în mai două luni.
La începutul lunii iunie, în noaptea de 2 spre 3 iunie, autoritățile au intervenit după ce un urs mascul, în vârstă de aproximativ 10 ani și cu o greutate de circa 400 de kilograme, a pătruns în holurile unui hotel din stațiune și a provocat panică în rândul turiștilor și al angajaților. Și în acel caz, autoritățile au decis eutanasierea animalului, după evaluarea riscului pentru siguranța publică.
În data de 9 iulie, o ursoaică a fost capturată și eutanasiată în Poiana Brașov, după ce a revenit în aceeași zonă în care a fost prinsă și relocată anul trecut. Decizia a fost luată de comisia de intervenție, care a constatat că animalul s-a întors în stațiune, în ciuda măsurilor aplicate anterior.

