Cele mai citite

GRAMPET, propunere pentru salvarea STB de la insolvență: Compania e dispusă să renunțe la 90% din creanța acumulată. Care e condiția

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
autobuz stb bucuresti transport
Transport în comun, București. STB. Sursa foto: Agerpres

GRAMPET Group vine cu o propunere pentru evitarea insolvenței STB.

Într-un comunicat de presă, GRAMPET Group a transmis că și-a concentrat demersurile din ultimii șase ani pentru construirea tramvaielor în România.

Compania a anunțat că este dispusă să renunțe la 90% din creanța acumulată în litigiul privind achiziția de tramvaie pentru București, dacă va fi identificată o soluție care să permită demararea proiectului și gestionarea obligațiilor financiare ale STB.

„În ultimii șase ani, demersurile GRAMPET Group și ale Electroputere VFU Pașcani au avut un singur obiectiv: semnarea contractului atribuit în urma licitației din 2019 și construirea tramvaielor în România. Toate demersurile juridice au urmărit exclusiv respectarea rezultatului procedurii de achiziție și punerea în aplicare a hotărârilor definitive pronunțate în favoarea companiei.

Pentru a face posibilă realizarea acestui proiect strategic, GRAMPET Group este dispus să renunțe la 90% din creanța acumulată până la data încheierii unui acord, care în prezent a ajuns la valoarea de aproximativ 200 de milioane de euro, cu condiția identificării unei soluții care să permită demararea contractului și gestionarea sustenabilă a obligațiilor financiare ale STB, cu implicarea tuturor creditorilor relevanți”, a transmis compania într-un comunicat de presă. 

VEZI ȘI: Șase zile de blocaj la ANCPI după atacul cibernetic. Directorul instituției nu știe când vor fi disponibile aplicațiile

Ce prevede propunerea GRAMPET Group

Propunerea GRAMPET Group prevede semnarea contractului pentru achiziția tramvaielor, actualizarea valorii acestuia în funcție de inflație și extinderea numărului de tramvaie cumpărate până la limita prevăzută de licitație. 

•    semnarea contractului de achiziție pentru tramvaie, cu actualizarea valorii acestuia în funcție de rata inflației, pentru a reflecta evoluția costurilor intervenite de la lansarea procedurii, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile;

•    extinderea achiziției de tramvaie la numărul maxim permis de licitație, ceea ce ar reprezenta o oportunitate majoră pentru industria feroviară din România și pentru dezvoltarea transportului public urban.

Această propunere este însă condiționată de identificarea unei soluții similare și din partea instituțiilor statului. GRAMPET Group consideră că evitarea insolvenței STB nu poate depinde exclusiv de efortul unui grup privat și este firesc ca și ceilalți creditori importanți ai societății, inclusiv ANAF, Ministerul Finanțelor și celelalte instituții competente, să contribuie la identificarea unei soluții viabile, în limitele cadrului legal.

VEZI ȘI: Ciucu: Insolvenţa este singurul mecanism legal rămas pentru asanarea financiară şi operaţională a STB

GRAMPET cere implicarea autorităților pentru salvarea STB

Compania susține că soluția pentru evitarea insolvenței STB trebuie identificată prin implicarea tuturor părților responsabile, inclusiv a autorităților.

„Interesul nostru nu a fost niciodată executarea silită sau blocarea activității STB. De șase ani încercăm să punem în aplicare rezultatul unei licitații câștigate în mod legal și confirmate prin hotărâri judecătorești definitive. Înțelegem dificultatea situației financiare în care se află STB și impactul pe care o eventuală insolvență l-ar avea asupra transportului public din București. Tocmai de aceea, suntem pregătiți să renunțăm la 90% din creanța acumulată, pentru a face posibilă realizarea acestui proiect în România și producerea tramvaielor la Electroputere VFU Pașcani. Considerăm însă că salvarea STB trebuie să fie un efort comun, în care și instituțiile statului să își asume partea de responsabilitate”, a declarat Gruia Stoica, președintele și fondatorul GRAMPET Group.

GRAMPET Group consideră că propunerea poate reprezenta baza unei soluții negociate, în beneficiul tuturor părților implicate și, în primul rând, al bucureștenilor care depind zilnic de funcționarea transportului public.

În acest context, grupul face apel la STB, Primăria Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București și autoritățile competente să analizeze cu celeritate această opțiune și să identifice, în limitele cadrului legal aplicabil, soluțiile necesare pentru evitarea intrării STB în insolvență și pentru asigurarea continuității serviciului public de transport”, a transmis compania într-un comunicat de presă. 


VEZI ȘI: AUR, ultimatum pentru PSD: Fără Grindeanu!

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close