Legea care schimbă regulile pe stadioanele din România a intrat în vigoare.
Legea care schimbă regulile de pe stadioane a intrat în vigoare de ieri. Suporterii au acum liber la bere și cidru în timpul meciurilor de fotbal.
Oferta pentru băuturi se va extinde. Berea, cidrul și vinul alb vor putea fi vândute la tribune, dar cu o cantitate de cel mult 5,5% alcool. Acestea vor putea fi oferite doar în pahare de hârtie sau plastic. Până acum, participanții puteau alege între apă, suc sau cel mult o bere fără alcool.
"Aplaud această lege! Cam în toată Europa, toată civilizaţia, se bea bere pe stadion! Nu fără alcool! Intrăm în normalitate, e clar! Apa va fi bere! Chestiile astea nu sunt să te dea peste cap, sunt să te bucuri de ele ca orice suc, ca orice ceai!", au declarat unii clienţi, potrivit Observator.
Totuși, alții au altă părere. Criticii acestei noi legi consideră alcoolul, în combinație cu fotbalul și atmosfera de pe stadion, un principal factor pentru pericol și probleme.
Stadionul are noi reguli
"Ştiu că sunt unii care nu se pot opri dacă încep să bea. Deja există violenţă şi fără alcool, dacă se pune şi alcoolul cel mai probabil o să devină mai violenţi oamenii care deja sunt violenţi şi fără". "E important să nu se exagereze", spun cei mai puțin încântați de noile decizii.
Suporterii violenți nu vor mai putea primi interdicție pe stadion doar în baza unui proces-verbal al jandarmilor. Până la decizia definitivă a instanței, vor putea merge la meciuri.
"În sezonul competiţional 2025 - 2026, jandarmii din Capitală au aplicat 169 de sancțiuni complementare de interzicere a accesului la competiţiile sportive de fotbal pentru persoane care au încălcat legea. Cele mai multe dintre acestea au fost pentru pătrunderea în arena sportivă în stare vădită de beţie. Alte fapte predominante au fost provocarea și participarea la scandal, precum şi aruncarea cu obiecte spre suprafaţa de joc", a declarat Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei.
Regulile pentru spectacolul pirotehnic
Meciurile de pe stadion vor putea fi însoțite, odată cu noua lege, de artificii. Acestea vor putea fi folosite doar de persoane autorizate. Vor fi acceptate doar firme acreditate, doar anumite articole pirotehnice, strict într-o zonă special marcată. Accesul publicului în această zonă este interzis.
Inițiatorul legii susține că schimbările vor duce România alături de majoritatea statelor europene.
"În momentul în care am ajuns în Parlament am știut din start că vreau să schimb această lege pentru că în calitatea mea de fost observator UEFA vedeam că este o diferenţă foarte mare între regulile care se aplicau la nivel european și regulile care erau în România", a declarat Ciprian Paraschiv, iniţiatorul proiectului.
Totodată, zona tampon de pe stadioane a fost eliminată. Astfel, tribunele pot fi umplute la capacitate maximă. Până la modificarea legii, 10% din capacitatea arenei trebuia să rămână liberă. Motivele pentru acest demers țineau de monitorizare și siguranță.
CITEȘTE ȘI: Rapid-Sepsi OSK, scor final în Superligă

