Un tren InterRegio care circula pe ruta Suceava-Constanța a intrat în coliziune, joi seară, cu un autocamion încărcat cu ciment, la o trecere la nivel cu calea ferată din județul Bacău.
Trenul IR 1952 Suceava - Constanţa, operat de CFR Călători, a intrat în coliziune, joi seara, cu un autocamion pentru transportul cimentului, la trecerea la nivel cu calea ferată situată la km 323+650, între Săcueni Roman şi Galbeni, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi, informează CFR SA.
Trecerea la nivel este dotată cu instalaţie de semnalizare automată, care avertizează participanţii la traficul rutier cu privire la apropierea trenurilor, precizează administratorului de infrastructură feroviară, într-un comunicat.
Alimentarea locomotivelor, afectată de ruperea liniei de contact
În urma impactului, care a avut loc în jurul orei 22:00, autocamionul a luat foc, iar linia de contact a fost ruptă pe firul II.
„Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin la faţa locului pentru stingerea incendiului”, se arată în comunicat.
Linia de contact asigură alimentarea cu energie electrică a locomotivelor şi trenurilor electrice. Conform evaluărilor disponibile la această oră, avaria este de amploare şi necesită intervenţii tehnice complexe, subliniază reprezentanţii companiei.
Pentru remedierea instalaţiilor vor interveni două drezine, îndrumate din Bacău şi Roman, potrivit Agerpres.
Situația victimelor este încă în curs de verificare
„Personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi este mobilizat pentru evaluarea stării infrastructurii, stabilirea întinderii avariei şi organizarea lucrărilor de remediere. Repunerea sub tensiune şi reluarea circulaţiei pe firul afectat se vor realiza numai după finalizarea intervenţiilor şi efectuarea tuturor verificărilor tehnice de siguranţă. La această oră, informaţiile privind existenţa unor victime şi impactul complet asupra circulaţiei feroviare sunt în curs de verificare. Cauzele şi împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de instituţiile competente”, se menţionează în comunicat.
În cadrul campaniei naţionale de conştientizare „O clipă, o viaţă!”, CFR SA reaminteşte tuturor conducătorilor auto obligaţia de a respecta semnalele luminoase şi acustice, indicatoarele rutiere şi regulile de traversare a căii ferate.

