În fiecare vară, zeci de mii de tineri trăiesc aceeași emoție. Privesc listele de admitere, aleg o facultate și cred că au făcut primul pas către profesia pe care o vor avea toată viața. Pentru mulți dintre ei, alegerea este influențată de trendurile momentului, de sfaturile părinților, de un profesor care i-a inspirat sau de convingerea că o anumită meserie va aduce un salariu mai mare. Puțini sunt însă cei care beneficiază de o orientare vocațională, făcută de specialiști, care să le arate dacă aptitudinile, personalitatea și interesele lor se potrivesc cu profesia pe care o aleg.
Rezultatul se vede câțiva ani mai târziu. Absolvenți de Drept care lucrează în magazine, tineri care abandonează Medicina după primul an, oameni care termină două sau trei facultăți până descoperă domeniul în care se simt cu adevărat potriviți.
Prof. univ. dr. Ion Ovidiu Pânișoară, directorul Departamentului de Formare a Profesorilor, specialist în pedagogie, spune că problema nu ține doar de alegerile individuale. Ea ține de lipsa unui sistem care să îi ajute pe elevi înainte de admitere.
Declarațiile au fost făcute într-o ediție specială DC Edu, moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan alături de jurnalistul Val Vâlcu și de Robert Florea, director adjunct al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.
În opinia profesorului Ovidiu Pânișoară, România trece periodic prin valuri de entuziasm pentru anumite domenii. La un moment dat, cei mai mulți absolvenți își doreau Dreptul. Ulterior, interesul s-a mutat spre IT, apoi spre Psihologie, iar în ultimii ani Medicina a devenit una dintre cele mai atractive opțiuni.
FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @magnific
„România este traversată de mode, să spunem așa, sau de perspective asupra unor cariere pe care tinerii le au câteodată distorsionate. Spuneați un pic mai devreme de diferența dintre IT și Medicină, dar logica este că Medicina este mult mai palpabilă pentru tineri decât IT-ul, care are un orizont de evoluție destul de sensibil, pentru că a venit inteligența artificială. Pare că poate să scoată la o parte, să rămână doar câțiva, pe când Medicina pare un lucru din viața de zi cu zi.
Noi nu avem în școală orientare școlară și profesională și, dacă nu avem o orientare școlară și profesională bună și, pentru că îl aveți și pe domnul Robert Florea invitat, știe că este o penurie de consilieri, chiar și în Capitală, nu mai spun să ieșim din Capitală, de consilieri școlari care ar putea să fie importanți în această alegere vocațională, mai ales când copilul, după aceea, termină un liceu, se gândește ce vrea să facă și este, pe undeva, la nivelul unui simț comun. Nu îl testează nimeni dacă este bun sau nu este bun pentru meserie.
De aceea și la Medicină se duc mulți și, după primul an, o parte din ei abandonează, pentru că nu se simt confortabil în fața sângelui și bolilor, deși poate și-ar fi dorit la nivel teoretic. De aceea am întâlnit multe cazuri de oameni care s-au redimensionat la jumătatea unei cariere sau au terminat o facultate și se apucă de a doua facultate, complet opusă, pentru că nu s-au simțit bine în primul domeniu.
Deci, noi nu prea avem orientare școlară și profesională la cotele la care ar trebui să se întâmple. N-avem consiliere școlară suficientă, astfel încât acești copii să poată să aibă în spate un ghidaj foarte bun, ceea ce conduce, după cum vedeți, la astfel de valuri. Au fost valuri de studenți care mergeau la Drept și, la un moment dat, chiar știu că, la cursul de pregătire psihopedagogică, cerusem ca oamenii să spună unde lucrau în prezent și ce facultate au terminat și erau foarte mulți care terminaseră Facultatea de Drept și lucrau în magazin, ca vânzători, pentru că, la un moment dat, a fost o inflație de cei care au ales Facultatea de Drept, după care a trecut. Se merge, poate, ușor, ușor, pe o inflație pe zona psihologică sau pe IT și tot așa, pentru că noi nu avem un plan de țară.
Noi nu știm câți oameni ar trebui să avem într-un viitor apropiat, ca facultățile să-și deschidă porțile în mod special pentru acele meserii care vor fi căutate, nu numai astăzi, ci și peste doi, trei ani, pentru că studenții aceștia termină peste un număr de ani, minim trei, dacă e licența, sau cu masteratul cinci, și peste cinci ani s-ar putea să fie închisă breșa care acum pare foarte deschisă.
Deci, ca țară, nu facem studii, nu sprijinim suficient profesorii în școală prin ore de consiliere și prin profesori consilieri, nu avem grijă de viitorul nostru, îl lăsăm să fie la întâmplare. Cei mai buni tineri din țară pleacă, ceilalți, foarte buni, dar poate nu cu condiții financiare la fel de bune, rămân în țară și noi nu avem grijă de ei. Nu ne interesează ce se întâmplă cu acești tineri. Este fiecare pe mână proprie să aleagă, să meargă unde vrea. Ar trebui să fie conștient că își dorește, că poate și că merită într-un domeniu sau altul”, susține prof. univ. dr. Ion Ovidiu Pânișoară.
CITEȘTE ȘI: De ce evită tinerii unele facultăți și se înghesuie la altele. Analiza care explică fenomenul / video
Profesorul care schimbă destine. Dar este suficient?
FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @magnific
Profesorul Ovidiu Pânișoară a oferit și exemple din propria experiență universitară. El povestește că a încercat să afle de ce au ales studenții anumite facultăți și a descoperit mai multe lucruri. În foarte multe cazuri, alegerea nu avea legătură cu planul profesional, avea legătură cu profesorul pe care îl aveau în liceu. Un profesor carismatic putea influența zeci de adolescenți să urmeze aceeași facultate, chiar dacă niciunul dintre ei nu știa ce va face după absolvire.
Pentru profesorul de pedagogie, această situație arată cât de vulnerabili sunt adolescenții atunci când nu beneficiază de orientare profesională și își construiesc viitorul pe baza emoțiilor sau pe experiențele din clasă.
„În urmă cu mulți ani făcusem o pseudo-cercetare. Aveam studenți de la mai multe facultăți și, acolo unde exista un domeniu în școală, foarte mulți studenți la disciplina respectivă veniseră pentru că avuseseră un profesor bun. M-a distrat destul de tare momentul în care o parte din studenții de la istorie spuneau că au venit la istorie din pasiune.
Întrebarea mea imediată a fost: «Ok, dar ce vei face după Istorie?». Nu știau. Era un răspuns destul de frecvent, dacă-mi permiteți. Atunci problema este că eu vin din pasiune, eu vin într-un domeniu care îmi place, dar nu m-am gândit ce fac după asta. Nu este o opțiune de carieră și, de multe ori, aceste alegeri, după cum vedeți, sunt absolut la nivelul unor momente. Am avut un profesor bun de istorie, mă duc la istorie. Am avut un profesor care n-a fost în regulă la istorie și a fost bun cel de geografie, m-am dus la geografie.
Nu mă gândesc ce fac după. Dar studenții de la Drept erau cei care se gândeau foarte clar ce fac după. Nu studiau Dreptul în învățământul preuniversitar. Deci alegerea de carieră era una conștientă. Își doreau profesia, să devină avocați, să devină judecători. Dar cei care se duceau la alte facultăți, de multe ori, nu se gândeau ce vor face după. Se duseseră la acele facultăți din pasiune sau împinși de părinți, sau în zona unui anturaj, sau pentru că au fost mai puține locuri și a fost zona de comoditate.
Încă o dată spun, nu zice nimeni că nu se întâmplă în lume astfel de momente în care tinerii pleacă într-o direcție de carieră și după aceea își dau seama că nu sunt în regulă în acea carieră. Dar la noi proporția este imensă. Oamenii fac două, trei, patru cariere în cursul vieții și se schimbă radical câteodată. Atunci înseamnă investiția proastă financiar, pierdută. Investiția de timp și de resursă umană din partea individului, pierdută. Totul, pentru că noi nu construim un sistem care să aibă grijă de oameni. Din păcate, în România încă nu avem grijă nici de tineri, nici de profesori, nici de pacienți, nici de medici. România, nu neapărat este rea-voință, cât este haos”, spune profesorul Pânișoară.
Val Vâlcu: „Poate a doua facultate este cea importantă”
Pornind de la exemplele oferite de profesorul Ovidiu Pânișoară, jurnalistul Val Vâlcu a ridicat o întrebare: este într-adevăr o pierdere dacă un absolvent își schimbă domeniul după terminarea primei facultăți sau este firesc ca, între 18 și 21 de ani, un tânăr să descopere că își dorește altceva? Jurnalistul a propus o perspectivă diferită, aceea că prima facultate poate reprezenta, pentru unii tineri, o perioadă de explorare, iar adevărata alegere profesională să vină abia după această experiență.
„Spuneți că investiția e pierdută dacă își schimbă profesia. Poate schema logică este așa: trei ani de zile, nu mai e presiunea stagiului militar, de la 18 ani la 21 de ani, abia a doua facultate e importantă. Acum doar am văzut cu ce se mănâncă”, spune Val Vâlcu.
Profesorul Ovidiu Pânișoară nu contestă faptul că schimbarea poate face parte din procesul de maturizare. El face însă o diferență între o alegere conștientă și o alegere făcută în lipsa oricărui sprijin.
„De acord. Dar întrebarea mea este, dacă facem un caz în care cineva a terminat Matematica și după aceea s-a dus la Istorie și după aceea a venit la Psihologie, păi bun, ok, probabil că este foarte mobilată intelectual persoana respectivă. Dar întrebarea mea este: avea nevoie de toate aceste peripluri, să schimbe domeniile atât de mult până să se regăsească? Pentru că omul nu a învățat Matematica așa, de plăcere, și era bun pe Istorie. Nu. Și-a dat seama în timpul facultății de Matematică că nu se simte confortabil la Matematică. S-a dus la Istorie printr-un alt considerent și nici acolo nu s-a simțit confortabil, după care a venit în zona Psihologiei, unde, până la urmă, spune că s-a simțit confortabil.
Sunt multe cazuri de acest fel, multe situații. Întrebați oameni din jurul dumneavoastră și o să vedeți că foarte mulți dintre ei au încercat multe. Este bine să se întâmple acest lucru dacă este conștientizat. Adică, dacă gândul tău este exact cum spuneați dumneavoastră: «Hai să încerc și eu ceva, să văd ce urmează mai departe». Poate că ar fi confortabil.
Dar, credeți-mă, foarte mulți tineri se duc crezând că ar trebui să li se potrivească acea facultate și, ulterior, acea meserie. Este foarte dureros să descoperi, după ce ai făcut o investiție, că, știți cum este, este ca în dragoste, este dureros după ce ai făcut o investiție emoțională să-ți dai seama că persoana nu este potrivită în viață. Este dureros după ce ai cumpărat un costum de haine, ajungi acasă și vezi că te strânge și nu stă bine. Este dureros. Bun, te duci și îl arunci și iei alt costum de haine. Ok, investiția este pierdută. Ai avut o experiență? Sigur că da. Dar meritau timpul, banii și resursele emoționale investite?” se întreabă prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară.
FOTO ILUSTRATIV: magnific.com @wayhomestudio
Robert Florea compară școala cu un algoritm de inteligență artificială
Directorul adjunct al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Robert Florea, aduce în discuție un exemplu din inteligența artificială pentru a explica una dintre marile probleme ale sistemului educațional. El vorbește despre conceptul de „Adversarial Learning”, folosit în dezvoltarea algoritmilor de inteligență artificială.
Exemplul său pornește de la operele lui Van Gogh. Un algoritm poate fi antrenat să recunoască o pictură autentică, dar, în același timp, poate fi antrenat să producă o copie aproape perfectă. Din această contradicție, Robert Florea construiește o paralelă cu educația. În opinia sa, școala transmite elevilor aspirații și modele de succes, însă nu investește suficient timp pentru a descoperi dacă acei copii au aptitudinile și interesele necesare pentru drumul pe care îl aleg.
„Știți, sistemele de algoritmi în inteligența artificială pot fi antrenate. De exemplu, poți să antrenezi un sistem de inteligență artificială să-ți recunoască o operă autentică a lui Van Gogh și, în același timp, să-l antrenezi și pentru realizarea unor copii aproape desăvârșite ale aceleiași opere a lui Van Gogh. Asta este ceea ce, în literatura de specialitate, se numește adversarial learning, învățarea contradictorie. Practic, noi pe acești elevi îi punem cumva, îi plasăm, fără să ne dăm seama, într-o ipostază de genul ăsta, în care, pe de o parte, îi investim cu anumite noțiuni și aspirații, dar fără ca, de fapt, noi să le identificăm și abilitățile, și interesele. Atunci, da, s-ar putea să fie foarte mult un strat de alegere strict empirică”, conchide Robert Florea.
URMĂRIȚI INTEGRAL EDIȚIA SPECIALĂ DC EDU:
