€ 5.0937
|
$ 4.3629
|
Curs valutar: € 5.0937
|
$ 4.3629
 

Israelul anunță negocieri directe cu Libanul pentru dezarmarea Hezbollah
Autor: Dana Mihai

imagine cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu Israelul anunță negocieri directe cu Libanul pentru dezarmarea Hezbollah Sursa foto: Agerpres

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat cabinetului său să angajeze "negocieri directe" cu Libanul în "cel mai scurt timp", în special cu privire la dezarmarea grupării islamiste Hezbollah, aliat al Teheranului, relatează AFP.

"În urma cererilor repetate ale Libanului de a deschide negocieri directe cu Israelul, am dat instrucţiuni ieri (miercuri) cabinetului să înceapă negocieri directe cu Libanul în cel mai scurt timp", a declarat Netanyahu, citat de biroul său.

"Negocierile vizează dezarmarea Hezbollah şi stabilirea relaţiilor de pace între Israel şi Liban", a adăugat el.

Reacția la decizia Libanului

Netanyahu a "salutat" anunţul făcut joi de guvernul libanez de a interzice la Beirut armele grupărilor nonstatale, la o zi după bombardamente devastatoare ale armatei israeliene care afirmă că vizează poziţii ale Hezbollah.

Potrivit mai multor media locale, care citează un înalt responsabil israelian, ambasadorul Israelului la Washington,Yechiel Leiter, ar urma să conducă negocierile din partea israeliană.

Contactat de AFP, un responsabil libanez a indicat că Beirutul nu are de făcut niciun comentariu pe acest subiect.

Citește și: Război în Orientul Mijlociu/ZIUA 41: Iran cere despăgubiri la ONU pentru sancțiuni

Hezbollahul libanez a intrat la 2 martie în războiul din Orientul Mijlociu, declanşat de o ofensivă americano-israeliană împotriva Iranului la sfârşitul lunii februarie, pentru a răzbuna uciderea ghidului suprem iranian Ali Khamenei la Teheran.

Israelul a ripostat prin lovituri aeriene de mare amploare în tot Libanul şi printr-o ofensivă terestră în sudul ţării.

Propunerea de armistițiu

Pe 9 martie, preşedintele libanez Joseph Aoun propusese un "armistiţiu total" cu Israelul şi se declarase în favoarea "negocierilor directe sub patronaj internaţional" între cele două ţări aflate în stare de război din 1948.

După al doilea război între Israel şi Hezbollah în 2023, o încetare a focului încheiată în noiembrie 2024 prevedea dezarmarea grupării şiite libaneze şi retragerea israeliană din sudul Libanului.

Beirutul s-a angajat să dezarmeze Hezbollah, singura grupare care şi-a păstrat armele după războiul civil libanez între 1975 şi 1990.

Un acord de armistiţiu a fost convenit miercuri între Iran şi SUA, dar el nu implică şi Libanul, potrivit Israelului.

Continuarea loviturilor israeliene asupra acestei ţări riscă, conform comunităţii internaţionale, să compromită această fragilă încetare a focului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close