€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV Țara în care se mută românii din Marea Britanie, cu salarii aproape triple, dar chirii cam la fel. ”Salariile nu au crescut odată cu explozia de prețuri din Londra”
Autor: Roxana Neagu

pexels-keroock-32980008_48747800 foto ilustrativ Pexels
 

Marea Britanie, odată cu Brexit-ul, a devenit o alegere extrem de scumpă pentru români, care se reorientează către alte state, care, deși aparent ar fi și mai scumpe, salariile sunt de două, chiar de trei ori...

Aceste este și cazul lui Ștefan-Teodor Vișinescu, un tânăr român cu un parcurs remarcabil, masterand la prestigiosul Barts Cancer Institute, parte a Queen Mary University of London. El spune că a prins ultimul tren spre Marea Britanie, dar a luat decizia de a se muta în Elveția, unde, afirmă el, salariile în domeniul său sunt de două, trei ori mai mari, pe când cheltuielile sunt comparabile cu cele din Marea Britanie. 

”Din nefericire, Brexit-ul a fost crâncen pentru studenții români. În momentul de față, nu prea mai ai cum să vii aici dacă nu ai incredibil de multe resurse financiare. Eu am urcat în ultimul tren, cumva, spre Marea Britanie, am venit în 2020 și am avut statutul de pre settled. Am aceleași drepturi ca un cetățean britanic. Acum, sunt români din ce în ce mai puțini. Mulți români pe care-i știu din domeniul meu au făcut aceeași mișcare pe care și eu urmează să o fac: s-au mutat în altă țară. Și eu mă voi muta, din toamnă, în Elveția. În principiu, pe nivel de cercetare, Marea Britanie oferă incredibil de multe oportunități, dar salariile nu au crescut în același ritm cu chiriile și cu explozia de prețuri din Londra” a spus Ștefan-Teodor Vișinescu, în cadrul emisiunii „Generația Globală”. 

La remarca realizatorului cu privire la Elveția, o țară scumpă, Ștefan Vișinescu a răspuns că este, într-adevăr, cea mai scumpă, dar a subliniat că ”după mai multe calcule, salariile fiind aproape duble, triple față de Marea Britanie, în timp ce chiriile sunt cam la fel, puterea de cumpărare este clar mai mare”. 

În plus, el a remarcat că Elveția este un lider mondial în domeniul său, unde este un pic mai respectată meseria de cercetător. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close