Un tânăr din Chiajna a supraviețuit unui accident pe calea ferată, dar și-a pierdut piciorul stâng, în timp ce se grăbea să salveze un prieten cardiac.
Un grav accident pe calea ferată din comuna Chiajna, județul Ilfov, a lăsat un tânăr de 30 de ani în stare critică. Totul s-a întâmplat în doar câteva secunde. Mașina s-a răsturnat pe șine, după ce a încercat să evite o groapă, iar apoi a fost lovită de tren. Victima a supraviețuit, însă prețul a fost dur. “I-a fost amputat piciorul stâng”, a declarat soția sa, Rebeca, pentru Observator.
Tragedia a avut loc în jurul orei 18:56, când tânărul circula cu viteză pe un drum lateral și încerca să vireze pe strada Doamna Chiajna. Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, autoturismul a derapat, s-a răsturnat și a ajuns direct pe calea ferată. În doar 20 de secunde, trenul a lovit vehiculul, transformându-l într-o bucată de fiare contorsionate.
Doi martori aflați într-o dubiță s-au oprit să ajute, însă au trebuit să se salveze în ultimul moment din cauza trenului care venea cu mare viteză. Bărbatul a supraviețuit impactului, deși a fost prins între fiare și a suferit răni grave. „Am acționat cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Operațiunea a fost dificilă din cauza tonajului mare al trenului și a faptului că mașina se afla sub garnitură”, a explicat sublocotenentul ISU B-IF, Ungureanu Teodor.
Soția sa a povestit că el ieșise dintr-o tură epuizantă de 24 de ore pe platformele de ride-sharing Uber și Bolt. În seara accidentului se grăbea să ajungă la un prieten cu probleme cardiace.
"Nu era beat. Un prieten de-ai lui avea probleme cardiace, la 300 de metri mai în față de unde a avut accidentul el. A sunat la salvare. Eu l-am trezit din somn să se ducă repede să stea cu el până vine salvarea. De asta se grăbea. A tras frâna de mână și s-a dus în cap, s-a răsturnat și nu a mai avut când să iasă. A venit trenul. El a fost conștient tot timpul, cât la scos din mașină", a relatat Rebeca.
Medicii au reușit să îi salveze viața, dar cu un preț greu. Tânărul este acum în terapie intensivă, conștient de amputarea piciorului stâng.
"E încă la terapie intensivă, dar e încă conștient. Este conștient că nu mai are piciorul stâng, e amputat. A fost un prieten, acum a ieșit de la el. Era bine", a adăugat soția sa.
Familia tânărului a lansat un apel emoționant pe o platformă de strângere de fonduri. Obiectivul este acoperirea costurilor intervenției chirurgicale și a recuperării, precum și asigurarea unui trai decent celor doi copii ai cuplului, Lucas (1 an și 10 luni) și Rebeca (4 luni).
"Un accident grav de tren la Chiajna a schimbat viața familiei Ghițan. Zainea, soțul și tatăl a doi copii mici, se luptă pentru viața lui în spital. Familia lui are nevoie de sprijinul nostru pentru a face față cheltuielilor medicale și a asigura un viitor mai bun pentru cei doi copii", se arată în mesajul publicat pe pagina de strângeri de fonduri.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. În centrul investigației se află viteza, condițiile drumului și modul în care mașina a ajuns pe calea ferată, dar și motivele care l-au determinat pe tânăr să se grăbească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu