O amplă cercetare asupra rolului pe care îl au new media în propagarea discursului politic, în stimularea participării civice și în apariția unor noi forme de populism, așa poate fi caracterizat volumul "Comunicarea 2.0", cea mai recentă apariție editorală semnată de Colaboratorul DC News, specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc.
Studiul "Comunicarea 2.0 New media, participare și populism" apărut la editura Adenium, colectia Colloquium, se adresează studenților la comunicare, relații publice, jurnalism, sociologie sau științe politice, universitarul Antonio Momoc explicând cu claritate și cu multe exemple actuale sau recente mecanismele propagandei, ale jurnalismului participativ sau cetățenesc, ale publicității și ale manipulării.
Momoc pornește studiul de la obervația că astăzi atât munca, dar și momentele de relaxare nu mai pot fi imaginate fără conect, join, link, search sau share. Prin noile tehnologii 2.0, latinescul communicus, "a pune lucruri sau informații în comun", "share" în limba engleză, definiția etimologică a comunicării, este repusă în drepturi.
„Revoluțiile" Facebook și Twitter, percum și alegerea lui Obama din 2008 au polarizat analiza fenomenului între optimiștii participării 2.0 și pesimiștii comunicării 2.0. Pesimiștii comunicării 2.0 acuză regimurile autoritare din Asia, Orientul Mijlociu sau nordul Africii că folosesc internetul, Facebook, Google sau tehnologia occidentală pentru a supraveghea, monitoriza și controla populația. Optimiștii participării 2.0 sunt entuziasmați de așa-numitele „revoluții" Facebook/Twitter din Primăvara Arabă (Iran, Egipt, Tunisia, Bahrain, Siria, Libia). Autorul discută despre ce s-a întâmplat în Primăvara Arabă, la protestele împotriva fraudelor electorale din Chișinău și Teheran, despre manifestările gen Occupy și despre Campania online "Uniți Salvăm" descriind sociologic un nou mod de organizare și mobilizare în noi mișcări sociale alimentate pe rețele sociale.
Populismului îi este rezervat un loc aparte și mai ales neopopulismului originar în era 2.0. Studiul prezintă modul cum liderii populiști, partide extremiste și mișcări radicale își au originea în bloguri și se dezvoltă cu ajutorul rețelor de socializare.
Avem o analiză comparativă între politicieni români și italieni: Silvio Berlusconi ( Il Popolo della Libertà) și actorul de comedie Beppe Grillo (care și-a format Movimento 5 Stele pe baza propriului blog) sunt comparați cu populistul conservator Traian Băsescu - candidatul care a inventat gherila digitală și Mișcarea populară și cu populistul progresist Remus Cernea - care a inventat o Mișcare (a Verzilor) pe baza blogului său de campanie.
Campania negativă online este ilustrată și cu exemple din alegerile prezidențiale din SUA 2012 (atacurile lui Obama la adresa lui Mitt Romney) și din Rusia 2012 (campania online a lui Vladimir Putin).
"Comunicarea 2.0. New media, participae și populism" este lectură obligatorie pentru consultanți politici, politicienilor, jurnaliștilor și oricui se interesează de relația dintre mediul online, societate și politică.
Lucrarea poate fi comandată online de pe site-ul editurii:http://www.adenium.ro/ro/colectia-colloquium/123-comunicarea-new-media-participare-si-populism.html "
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News