Start-Up Nation. Garanții la puțin peste jumătate din creditele punte

poza cu caracter descriptiv
poza cu caracter descriptiv

Puțin peste jumătate din totalul proiectelor depuse prin programul Strat-Up Nation au primit garanții pentru creditele punte.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a emis, în cadrul Programului Start-Up Nation 2017, un număr de 4.800 de garanţii pentru creditele punte, ceea ce reprezintă peste jumătate (57%) din totalul celor 8.444 de proiecte care au primit acordul de finanţare la finele anului trecut, conform unui comunicat.

Cu o pondere de 56% în totalul garanţiilor acordate de FNGCIMM în cadrul programului Start-Up Nation 2017, industria prelucrătoare reprezintă principala destinaţie a proiectelor de investiţii finanţate, iar sectorul alimentar a atras cele mai multe iniţiative de business, fiind urmat de industria mobilei.

Regiunea București-Ilfov pe prima poziție

Scrisorile de garanţie acordate de FNGCIMM au fost solicitate de beneficiari din toate judeţele ţării, pe primele trei poziţii ale clasamentului situându-se Regiunea Bucureşti-Ilfov, urmată de judeţele Cluj şi Bihor.

Conform sursei citate, FNGCIMM a ajuns la finalul procesului de aprobare a garanţiilor pentru creditele acordate de băncile partenere - Banca Comercială Română, Banca Transilvania şi CEC Bank - în cadrul programului Start-Up Nation 2017, potrivit Agerpres.

"Derularea cu succes a garantării creditelor acordate beneficiarilor programului Start-Up Nation 2017 se datorează unei bune coordonări operaţionale la nivelul Fondului, bazate pe un corp de profesionişti ai instituţiei, cu o mare putere de adaptabilitate, manifestată prin crearea unor fluxuri de avizare optimizate, digitizate, care să răspundă nevoilor pragmatice pentru un program de anvergură naţională. De asemenea, buna cooperare inter-instituţională între FNGCIMM şi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerul Finanţelor Publice, alături de colegii de la Fondul National de Contragarantare, a contribuit la fluidizarea proceselor de analiză", a declarat Alexandru Petrescu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Intrument eficient de optimizare

Lansat la mijlocul lunii septembrie 2017, mecanismul de garantare a creditelor punte s-a dovedit un instrument eficient de optimizare în derularea Programului Start-Up Nation, atât prin dinamizarea accesului la fondurile necesare implementării proiectelor, cât şi prin caracterul accesibil, generat de costurile diminuate prin facilitatea de contragaratare acordată de Fondul Român de Contragarantare - comisionul standard reglementat de Comisia Europeana, de 3,8%, a fost redus astfel până la 2,48%, se menţionează în comunicat.

Din totalul antreprenorilor care au accesat mecanismul de garantare a creditelor de prefinanţare, circa 65% au beneficiat şi de contragaraţii. Majoritatea finanţărilor obţinute au ca destinaţie implementarea proiectelor de investiţii (99%). 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2023 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0