Un controlor de calitate legume-fructe de la Kaufland Turda a fost condamnat după ce a primit mită în valoare de peste 42.000 de lei de la un afacerist din Beiuș, bani transportați uneori cu elicopterul.
Echipa Kaufland România a transmis un punct de vedere oficial după apariția informațiilor din presă: „Kaufland România colaborează cu autoritățile și susține toate demersurile acestora pentru descurajarea și sancționarea unor astfel de practici ilegale și imorale atât la nivelul companiei, cât și în relațiile cu furnizorii și partenerii. Cazul relatat în media vizează o persoană fizică și nu reflectă valorile, principiile sau politicile companiei. În acest context, precizăm că persoana în cauză nu mai este angajatul Kaufland România din martie 2025”
Un angajat responsabil de verificarea calității legumelor și fructelor în depozitul Kaufland din Turda a ajuns în fața procurorilor, fiind acuzat că a primit mită în mod repetat pentru a închide ochii la marfă neconformă. Ancheta scoate la iveală detalii surprinzătoare: o parte din bani ar fi ajuns la el chiar cu elicopterul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a informat, joi, 23 octombrie, că a fost semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu bărbatul, angajat al unui lanț de retail, acuzat că a acceptat sume de bani pentru a permite livrarea unor produse sub standardele impuse. Potrivit publicației Bihoreanul, acest acord a fost încheiat în data de 20 octombrie 2025.
Inculpatul are 44 de ani și este originar din Ocna Mureș, județul Alba. Procurorii îl acuză de luare de mită în formă continuată.
„În perioada 1 aprilie – 7 octombrie 2024, inculpatul, controlor de calitate legume-fructe la centrul logistic Turda al unei companii de retail, a primit de la administratorul unei firme furnizoare din Beiuș suma totală de 42.830 de lei, atât prin transferuri bancare, cât și în numerar”, se precizează în documentul oficial.
În schimbul banilor, acesta ar fi acceptat ca loturile de legume și fructe să fie primite în depozit indiferent dacă acestea respectau sau nu normele de calitate.
Surse citate de presă susțin că omul de afaceri care îi oferea mită este Dumitru Gal, președintele Cooperativei „Grădina Noastră” din Beiuș.
Numele lui Dumitru Gal apare și într-un alt dosar penal, unde este suspectat că ar fi mituit inspectori de calitate ai unor lanțuri precum Mega Image, Profi, Lidl și Auchan.
Angajatul de la Kaufland ar fi primit banii fie prin virament bancar, fie personal. Acesta și-a recunoscut integral faptele, a returnat întreaga sumă, 42.830 de lei, către Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și a fost de acord cu pedeapsa stabilită de procurori.
Judecătorii l-au condamnat la 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 2 ani. În această perioadă, nu are voie să ocupe posturi publice sau funcții care implică autoritate de stat.
Totodată, i se interzice să mai lucreze ca inspector de calitate în cadrul Kaufland România, iar ca măsură complementară va trebui să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității, conform Bihoreanul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News