Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu era, după tată, boier din neamul lui Matei Basarab, din satul Brâncoveni, fostul județ Romanați, iar după mamă era înrudit cu puternica familie a Cantacuzinilor. S-a născut la 15 august 1654, părinții săi fiind postelnicul Matei Brâncoveanu și doamna Stanca din familia Cantacuzino.
Când unchiul său a ajuns domnitor (Șerban Cantacuzino, 1678-1688), a fost înaintat până la treapta cea mai înaltă a ierarhiei boierești.
În 1688, la cererea și la rugămintea Sfatului, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a acceptat domnia, devenind domnitorul Țării Românești.
În timpul cât a stat în scaunul domnesc, a încercat și a reușit o bună colaborare diplomatică cu cancelariile europene. În 1695, pe fondul îmbunătățirii relațiilor cu Imperiul Habsburgic, i-a fost decernată Diploma de mare prinț, cu dreptul de a purta titlul de "Iilustrissimus", care venea să se adauge la diploma primită de nobil ardelean și la cea anterioară de conte al Ungariei.
Îngrijorat însă de politica religioasă impusă românilor din Transilvania (în care credința ortodoxă, deși majoritară, nu era recunoscută), el și-a îndreptat privirile către Rusia, stat ortodox în plină afirmare europeană. În urma soliilor trimise la Moscova, Petru I i-a conferit voievodului ordinul Sfântul Andrei, încercând să-l sprijine în câteva din acțiunile sale ulterioare.
[citeste si]
În anul 1700, papalitatea reușise să impună în Transilvania unirea românilor ortodocși cu Biserica Romano-Catolică, o grea lovitură pentru domnitorul de la București.
În țară, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a ctitorit una dintre cele mai strălucite epoci ale culturii vechi românești.
Ultimii ani ai domniei lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au desfășurat însă sub semnul unei marii neliniști pentru voievod, care se simțea din ce în ce mai strâns de cercul dușmanilor din afara și dinăuntrul țării. În jurul voievodului Constantin Brâncoveanu se complota cu asiduitate în vederea detronării sale.
Constantin Brâncoveanu împreună cu toată familia sa, cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache Văcărescu au fost ridicați și duși la Istanbul (Constantinopol) în anul 1714, fiind jefuiți și deposedați de toate bunurile din țară.
Ajunși aici, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi au fost aruncați în temnița Edicule, închisoarea celor 7 turnuri, fiind chinuiți să mărturisească locurile unde era ascuns restul averii.
În timpul chinurilor cumplite la care erau supuși, turcii i-au promis domnitorului încetarea acestora, anularea pedepsei cu moartea și chiar înapoierea domniei dacă va da împărăției fabuloasa sumă de 20.000 de pungi de aur și dacă se va lepăda de credința creștină.
"De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor! "
Numai in camasi, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, marturisitorii intru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a raspuns fara retineri: "De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!", iar catre fiii lui a rostit: "Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea fetei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!".
Au fost condamnați la moarte, sfetnicul Ianache și cei patru fii ai domnitorului au fost decapitați pe rând, la sfârșit a fost decapitat însuși Constantin Brâncoveanu, în ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului la 15 august 1714, ziua când împlinea 60 de ani.
In urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu. Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus: "Doamne, fie voia Ta!".
Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite dupa doua secole
Trupurile lor au fost aruncate in Bosfor. Au fost scoase de cativa crestini si ingropate in mare taina intr-o manastire din Halki, chiar langa Tarigrad. In vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns ramasitele domnitorului si le-a ingropat in Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. A asezat peste mormant o piatra impodobita doar cu pajura tarii, fara nici o pisanie, iar deasupra a pus o candela de argint. Pornind intre altele, si de la inscriptia de pe aceasta candela (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a facut in 1914 senzationala descoperire a mormantului voievodal ("cea mai mare rasplata pentru modesta mea activitate de o viata", ii scria el savantului Dimitrie Onciul). In jurul autenticitatii si paternitatii descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici si chiar procese, in care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost inca de la inceput, printre multi altii, si marele Nicolae Iorga.
Având în vedere sfârșitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai săi împreună cu sfetnicul Ianache, și apreciind viața sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședințele de lucru din 20-21 iunie 1992, a hotărât trecerea în rândul sfinților a celor șase martiri Brâncoveni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
