Președintele american Donald Trump a comentat miercuri, din Biroul Oval, spectacolul militar organizat la Beijing pentru marcarea a 80 de ani de la înfrângerea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial. Liderul de la Casa Albă a descris evenimentul drept „o ceremonie frumoasă” și „foarte, foarte impresionantă”, însă nu și-a ascuns dezamăgirea față de faptul că Statele Unite nu au fost pomenite în discursul oficial susținut de președintele chinez Xi Jinping, transmite Reuters.
„Am urmărit discursul aseară. Președintele Xi este un prieten de-al meu, dar consider că Statele Unite ar fi trebuit menționate aseară în timpul discursului, deoarece am ajutat China foarte mult”, a declarat Trump în fața jurnaliștilor, în contextul vizitei oficiale a președintelui polonez Karol Nawrocki la Washington.
Parada de la Beijing i-a reunit, pentru prima dată în public, pe Xi Jinping, Vladimir Putin și Kim Jong Un, o imagine cu încărcătură simbolică, interpretată în presa occidentală ca o sfidare directă la adresa Occidentului. Dictatorul chinez a defilat pe covorul roșu avându-i alături de el pe liderul rus și pe cel nord-coreean, în aplauzele a zeci de mii de spectatori. Evenimentul a scos la iveală și arsenalul militar de ultimă generație al Chinei: o rachetă hipersonică cu rază lungă de acțiune, drone subacvatice și chiar unități robotizate.
„Mi s-a părut foarte, foarte impresionant. Dar am înțeles motivul pentru care au făcut asta”, a mărturisit Trump. „Ei sperau că eu mă voi uita la eveniment și m-am uitat”, a adăugat el.
Președintele american a sugerat că relația sa cu liderii prezenți la Beijing rămâne una deschisă: „Relația mea cu toți este foarte bună. Vom afla cât de bună este în următoarea săptămână sau două”, a spus el, lăsând loc de interpretări privind posibile sancțiuni.
Totodată, Trump a reacționat în timp real pe platforma sa socială Truth Social, unde a postat un mesaj cu tentă sarcastică: „Fie ca președintele Xi și minunatul popor chinez să aibă o zi de sărbătoare minunată și de neuitat. Vă rog să transmiteți salutările mele călduroase lui Vladimir Putin și Kim Jong Un, în timp ce conspirați împotriva Statelor Unite ale Americii”.
Într-o altă postare, liderul american a subliniat rolul decisiv al SUA în capitularea Japoniei și a reamintit sacrificiul soldaților americani în teatrul de război asiatic. „Marea întrebare este dacă Xi va menționa sprijinul masiv și sângele pe care Statele Unite le-au oferit Chinei pentru a-și asigura libertatea. Mulți americani au murit în lupta Chinei pentru victorie și glorie. Sper că sunt onorați și amintiți pe bună dreptate pentru curajul și sacrificiul lor!”, a scris Trump.
Întrebat de jurnaliști dacă ar fi participat la paradă în cazul în care ar fi fost invitat, președintele american a răspuns categoric: „Nu ar fi fost locul meu acolo”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu