Conflictul de la vârful administrației ploieștene a izbucnit după o executare silită care îl vizează pe viceprimar. Cei doi lideri locali s-au reclamat reciproc la Parchet, acuzându-se de abuz de funcție și interese personale.
Primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a anunțat joi că a depus plângere penală împotriva viceprimarului Alexandru Săraru (AUR) și i-a retras acestuia toate atribuțiile, acuzându-l că ar fi intervenit ilegal pentru a opri o executare silită pe numele său.
Într-o postare pe Facebook, Polițeanu afirmă că viceprimarul „prevalându-se de calitatea sa de viceprimar al municipiului Ploieşti şi de ascendentul ierarhic asupra funcţionarilor din subordine, a acţionat în cursul anului 2025 pentru a împiedica executarea silită pornită împotriva sa”.
Potrivit edilului, acțiunile lui Săraru ar fi pus Primăria în situația de a încălca legea și de a plăti din fonduri publice datoriile viceprimarului pentru a evita blocarea conturilor instituției.
„L-am somat pe viceprimar să-şi plătească datoriile personale în cinci zile, însă a ignorat somaţia şi a adus astfel UAT Ploieşti în situaţia ca în cursul zilei de azi să plătească din bani publici datoriile viceprimarului”, a scris Mihai Poliţeanu.
Primarul a mai anunțat că a sesizat Parchetul pentru „posibila săvârșire” a infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, înșelăciune, nerespectarea hotărârilor judecătorești, șantaj și purtare abuzivă.
În replică, viceprimarul Alexandru Săraru respinge acuzațiile și susține că totul este o acțiune politică menită să-l înlăture din funcție.
„Este o acţiune de denigrare a domnului primar la adresa mea, pentru interese personale. Totul a pornit încă de la alegerile locale, când domnul Poliţeanu nu a reuşit să impună pe funcţia de viceprimar pe un prieten al său, domnul Tonsciuc, şi de atunci au început numai denigrări”, a declarat Săraru pentru News.ro.
El afirmă că are popriri de aproximativ 20.000 de lei pe salariu și că a plătit deja o parte din datorie. Săraru susține că a colaborat cu Direcția Economică din Primărie și că nu a făcut nicio presiune asupra funcționarei care gestionează poprirea.
„Cu doamna de la Financiar am avut o discuţie şi i-am spus: dacă vă trimit dovada plăţilor, nu mai faceţi dvs. poprire, dacă nu v-o trimit, faceţi! Am conversaţiile cu dânsa pe WhatsApp. (…) A spus că nu am făcut presiuni asupra sa. Nu am scheleţi în dulap”, a subliniat viceprimarul.
Alexandru Săraru spune că a depus, la rândul său, o plângere penală împotriva primarului Mihai Poliţeanu, acuzându-l de abuz de funcție. El susține că edilul ar încerca să îl îndepărteze pentru a-și instala un apropiat în funcția de viceprimar.
„O variantă e că îi e frică de ce pot afla dacă pleacă în concediu şi rămân eu în locul dânsului. (…) Nu-şi pune nimeni întrebarea de ce domnul primar nu şi-a luat concediu decât două zile într-un an?”, a adăugat Săraru.
Viceprimarul avertizează că, dacă va fi demis, va ataca decizia în instanță: „Nu există probe, pentru că nu s-a întâmplat nimic ilegal. Doamna de la Financiar a spus public că nu am făcut presiuni asupra sa.”
Scandalul dintre primarul Mihai Polițeanu și viceprimarul Alexandru Săraru marchează un nou episod al conflictelor din administrația locală ploieșteană. Polițeanu, ales independent, a avut divergențe constante cu AUR, partidul care l-a propus pe Săraru în funcție.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Consiliul Local, unde Polițeanu a cerut înlocuirea viceprimarului, în timp ce Parchetul urmează să analizeze plângerile penale depuse de ambele părți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News