Putin neagă crimele de război comise în Ucraina, dar militarii săi le recunosc. Doi noi soldați ruși au pledat vinovați

Foto: Pixabay, de ELG21
Foto: Pixabay, de ELG21

Doi soldaţi ruşi au pledat vinovați într-un nou proces pentru crime de război comise în Ucraina.
 

Deși Vladimir Putin neagă crimele de război comise în țara vecină, încă doi soldaţi ruşi au pledat vinovat, joi, într-un proces pentru crime de război comise în estul Ucrainei, al doilea asemenea proces de la declanşarea agresiunii militare ruse, transmite Agerpres, citând Reuters.

În cadrul procesului desfăşurat la tribunalul districtului Kotelevska, din centrul Ucrainei, procurorii au cerut o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru Aleksandr Bobîkin şi Aleksandr Ivanov, acuzaţi de încălcarea legilor războiului.

Avocatul apărării a solicitat clemenţă din partea judecătorului, afirmând că cei doi soldaţi executau ordinele primite şi că ei regretă faptele comise.

De ce sunt acuzații cei doi soldați ruși



Bobîkin şi Ivanov făceau parte dintr-o unitate de artilerie care a tras către ţinte din regiunea ucraineană Harkov, dinspre Belgorod, regiune aflată în Rusia. Tirul de artilerie a distrus o instituţie de învăţământ din oraşul Derhaci, au afirmat procurorii. Cei doi soldaţi ruşi au fost capturaţi după ce au trecut frontiera şi au continuat să tragă.

Sunt complet vinovat de crimele de care sunt acuzat. Am tras către Ucraina dinspre Rusia, a declarat Bobîkin în sala de judecată.

Solicitând să nu primească pedeapsa maximă cu închisoarea, Aleksandr Ivanov a spus: Regret şi cer o reducere a sentinţei. Audierile au durat mai puţin de o oră. Verdictul este aşteptat în data de 31 mai.

Primul soldat rus judecat pentru crime de război, condamnat la închisoare pe viață. „Aș vrea să-mi cer scuze"



Luni, un tribunal din Ucraina a condamnat un soldat rus la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui civil neînarmat.

„Aș vrea să-mi cer scuze încă o dată pentru ceea ce am făcut. Nu neg și sunt gata să accept toate măsurile care vor fi. Regret sincer ceea ce am făcut. În acel moment, eram nervos, au fost lupte și nu am vrut să ucid, dar s-a întâmplat... Ulterior, mi-am dat seama că era mai bine să mă predau.”, a spus Shishimarin, soldatul condamnat pentru crime de război. Vezi mai mult AICI.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, Moscova susţinând că este vorba despre o operaţiune militară specială de denazificare a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel