€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Programul Anghel Saligny va continua încă 3 ani. Care sunt condiţiile

asfaltare_69662800_06188300 Foto: Crișan Andreescu
 

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat că programul Anghel Saligny ar putea continua încă trei ani, dar numai pentru anumite...

"Pe 'Saligny', pregătim memorandumul pentru continuarea acestui program pe 2026, 2027, 2028, astfel încât să avem o perspectivă şi o siguranţă a continuării acestui program. Vom propune ca în 2026, 2027, 2028 să ajungem să putem să comunicăm fiecărui executant de lucrări, deci fiecărui antreprenor şi fiecărei primării, pe fiecare obiectiv de investiţii finanţat din 'Anghel Saligny', valoarea ce va fi alocată pentru anul respectiv astfel încât să existe o predictibilitate şi continuitate a finanţării", a declarat ministrul Cseke.

În ce priveşte 2025, acesta a precizat că se aşteaptă soluţiile financiare de la alte ministere astfel încât să se poată extinde finanţarea Programului 'Saligny' nu numai la proiectele care sunt în stadiu de execuţie foarte avansat, care merg mai departe, ci şi la celelalte proiecte.

"În momentul în care avem resurse financiare în plus, vom putea să continuăm toate proiectele şi în 2025", a precizat ministrul.

El a arătat că în ultima săptămână s-au făcut plăţi de două miliarde de lei pe investiţii din PNRR şi pe Programul 'Anghel Saligny'.

"Pe PNRR, pe partea de împrumut, am decontat toate facturile până în 20 iunie. Iar pe partea de grant, până la sfârşitul lunii iulie, deci suntem la zi cu plăţile", a menţionat ministrul Cseke Attila.

Potrivit acestuia, pe 'Anghel Saligny', conform criteriilor de prioritizare cunoscute din februarie, s-au decontat peste 600 de milioane de lei, urmând ca, în a doua parte a lunii viitoare, să se deconteze în continuare, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close