Primarii din Covasna, avertizați să nu dea curs solicitării "nelegale" a şefului CJ, privind steagul secuiesc

primaria-sf-gheorghe-oct-2011-2
primaria-sf-gheorghe-oct-2011-2

Primarii din Covasna au fost înștiințați, luni, prin intermediul unei circulare transmisă de către prefectul județului, Codrin Munteanu, să nu cea curs solicitării "nelegale" a preşedintelui Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, de arborare a drapelului secuiesc. Prefectul de Covasna precizează că pe sediile primăriilor pot fi arborate ori expuse doar simbolurile oficiale şi cele aprobate legal, dar și faptul că, potrivit principiului autonomiei locale, între preşedintele CJ şi primari nu există raporturi de subordonare.

În circulară, prefectul Munteanu subliniază că pe sediile primăriilor pot fi arborate ori expuse doar însemnele sau simbolurile prevăzute de lege, în speţă fiind vorba despre drapelul naţional, stema României şi stema unităţii administrativ-teritoriale, potrivit Mediafax.

"În concluzie, arborarea pe sediul autorităţilor administraţiei publice locale sau al instituţiilor publice din subordinea acestora a unor însemne, altele decât cele prevăzute de lege, este nelegală, motiv pentru care vă solicităm să nu daţi curs solicitării nelegale făcute în acest sens de către preşedintele Consiliului Judeţean Covasna", se arată în document.

Precizând că minoritățile naționale, constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional, au dreptul să îşi folosească, la acţiunile specifice, însemnele proprii, Codrin Munteanu atrage atenția că, având în vedere principiul autonomiei locale, între preşedintele CJ şi primari nu există raporturi de subordonare.

"Astfel, utilizarea simbolurilor minorităţilor se poate face în mod liber la acţiunile specifice cu caracter neoficial", arată Codrin Munteanu, documentul trimis fiind însoțit și de sentinţa civilă a Tribunalului Covasna prin care s-a dispus înlăturarea drapelului secuiesc de pe faţada Primăriei comunei Ozun.

Demersul prefectului de Covasna urmează declarațiilor de vineri ale preşedintelui CJ Covasna, Tamas Sandor, lider judeţean al UDMR, în care afirma că le-a cerut primarilor din zona municipiilor Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, la întâlnirile care au avut loc în ultima perioadă, să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc.

"Am cerut acest lucru pentru că angajamentul faţă de Ţinutul Secuiesc este în inima noastră, dar şi în semn de solidaritate faţă de cei care au fost atacaţi de prefectul Codrin Munteanu pentru folosirea steagului secuiesc şi simbolurilor secuieşti, printre aceştia fiind şi primarul comunei Ozun", afirma Tamas, în opinia căruia arborarea steagului secuiesc este legală.

Steagul secuiesc este arborat pe mai multe clădiri ale primăriilor din comune ale judeţului Covasna, dar şi pe frontispiciul Primăriei Sfântu Gheorghe şi al Consiliului Judeţean Covasna.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel