Primăria Timişoara, condiţii în care ar putea distribui bonurile persoanelor vaccinate. Subprefect: În 6 luni expiră

Fotografie creată de Gustavo Fring, de la Pexels
Fotografie creată de Gustavo Fring, de la Pexels

Subprefectul de Timişoara, Ovidiu Virgil Drăgănescu, anunţă că Primăria Muncipiului Timişoara a refuzat să distribuie bonurile valorice către persoanele care s-au vaccinat cu schemă completă, astfel că acestea vor expira curând. Primăria anunţă condiţiile în care ar putea prelua distribuirea. 

Bonurile valorice pentru cei vaccinați cu schemă completă se pot ridica în continuare de la centrele unde s-au vaccinat, iar în cazul centrelor care s-au închis la primăriile care au organizat aceste centre pe raza u.a.t. respective. Primăria Timișoara este singura care nu a acceptat să distribuie aceste bonuri către cei vaccinați în oraș, în ciuda demersurilor repetate ale Nucleului de vaccinare Timiș. 

Grav este că aceste bonuri expiră după 6 luni, iar cele din septembrie sunt deja în curs de expirare. Căutăm o soluție de urgență pentru ca și timișorenii să beneficieze de cei 100 lei pe care guvernul i-a acordat celor vaccinați. Mai sunt deschise centrele de vaccinare de la Iulius Mall, cele două centre drive-thru la Shopping City Mall și Selgros nord, Bega Tehnomet și Spitalul județean.

Prima reacţie de la primărie. În ce condiţii va prelua municipalitatea distribuţia 

"Conform prevederilor legale, municipiul Timişoara nu are atribuţii privind distribuirea, DSP are aceste atribuţii. De asemenea, primăria nu are acces nici în registrul electronic naţional de vaccinare, ca să vedem cine sunt persoanele care trebuie să primească aceste tichete. Deci nu există o evidenţă clară, asumată, privind persoanele vaccinate cu a doua doză, în acest moment în primăria Timişoara. DIn 8 centre care au fost deschise în Timişoara, 4 au fost închise. Medicii coordonatori sunt de acord să preia ei bonurile, dar nici ei nu au acces în registrul electronic. O altă soluţie ar fi ca ele să fie predate la DSP, iar DSP să ni le predea nouă, împreună cu o listă a persoanelor îndreptăţite să primească aceste tichete", a declarat Bogdan Marta, consilierul de comunicare al primarului Dominic Fritz, conform Radio Timişoara.

ominic Fritz, luat la rost de Monica Tatoiu, în direct la TV: Mama mea îngheață de frig. INCOMPETENT! Să traducă cineva în germană

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de Monica Tatoiu, în direct la TV. Aceasta i-a reproșat faptul că mama sa ar îngheța de frig la Timișoara.

"Domnule primar, vorbiți cu o timișoreancă care vă întreabă ce competențe aveți dumneavoastră de management? Ce ați manageriat dumneavoastră în administrația publică până ați fost ales la Timișoara? Mama s-a trezit, nici pe vremea lui Ceaușescu, la 87 de ani, cu geamurile înghețate și tremur în fiecare zi să nu o găsesc moartă în apartament. Ce competențe aveți dumneavoastră să vă dați cu părerea despre managementul în administrația românească? Spuneți-mi și mie!", i-a spus Monica Tatoiu pe un ton ridicat. VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel