Primăria Timişoara condusă de Fritz, acuzată că nu a distribuit bonurile valorice pentru persoanele vaccinate contra Covid

Primarul Fritz, nemulţumit că Timişoara nu a primit niciun leu din Fondul de rezervă al Guvernului Cîțu
Primarul Fritz, nemulţumit că Timişoara nu a primit niciun leu din Fondul de rezervă al Guvernului Cîțu

Subprefectul de Timiş Ovidiu Drăgănescu a anunțat că Primăria Municipiului Timişoara nu a acceptat să distribuie bonurile valorice pentru persoanele vaccinate cu schema completă. Valabilitatea lor expiră după şase luni.

Aceste bonuri li se dădeau celor în drept prin centrele unde s-a făcut vaccinarea, însă în Timişoara, multe dintre acestea s-au închis, iar atribuţia ar reveni primăriei, notează Agerpres.

„Bonurile valorice pentru cei vaccinaţi cu schemă completă se pot ridica în continuare de la centrele unde s-au vaccinat, iar în cazul centrelor care s-au închis, la primăriile care au organizat aceste centre pe raza u.a.t.-urilor respective. Primăria Timişoara este singura care nu a acceptat să distribuie aceste bonuri către cei vaccinaţi în oraş, în ciuda demersurilor repetate ale Nucleului de vaccinare Timiş. Grav este că aceste bonuri expiră după şase luni, iar cele din septembrie sunt deja în curs de expirare. Căutăm o soluţie de urgenţă pentru ca şi timişorenii să beneficieze de cei 100 lei pe care Guvernul i-a acordat celor vaccinaţi”, a scris subprefectul Ovidiu Drăgănescu, miercuri seara, pe Facebook.

Citește și Dominic Fritz, luat la rost de Monica Tatoiu, în direct la TV: Mama mea îngheață de frig. INCOMPETENT! Să traducă cineva în germană

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de Monica Tatoiu, în direct la TV. Aceasta i-a reproșat faptul că mama sa ar îngheța de frig la Timișoara.

"Domnule primar, vorbiți cu o timișoreancă care vă întreabă ce competențe aveți dumneavoastră de management? Ce ați manageriat dumneavoastră în administrația publică până ați fost ales la Timișoara? Mama s-a trezit, nici pe vremea lui Ceaușescu, la 87 de ani, cu geamurile înghețate și tremur în fiecare zi să nu o găsesc moartă în apartament. Ce competențe aveți dumneavoastră să vă dați cu părerea despre managementul în administrația românească? Spuneți-mi și mie!", i-a spus Monica Tatoiu pe un ton ridicat.

"Bună seara, îmi pare foarte rău să aud că și mama dumneavoastră suferă de această situație, dar așa cum am explicat și înainte, este o criză energetică...", a răspuns Dominic Fritz.

"Nu este! Un manager adevărat își face un plan. Dumneavoastră ce planuri v-ați făcut?", l-a întrerupt Monica Tatoiu. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel