Preţul petrolului a ajuns la minimul ultimelor 10 luni. Care este motivul

Preţul petrolului a ajuns la minimul ultimelor 10 luni. Care este motivul
Preţul petrolului a ajuns la minimul ultimelor 10 luni. Care este motivul

Cotaţia petrolului şi-a continuat luni tendinţa de scădere pe fondul speculaţiilor că Arabia Saudită şi alte state membre OPEC discută o majorare a producţiei de petrol, acesta adăugându-se informaţiilor potrivit cărora China şi-a înăsprit restricţiile sanitare, ceea ce afectează perspectivele privind cererea mondială de ţiţei, transmite Bloomberg.

În jurul orei 15:45 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna ianuarie era în scădere cu 5,48%, până la 82,84 dolari, cel mai redus nivel înregistrat după luna ianuarie, în timp ce referinţa americană, WTI, cu livrare în luna decembrie, a pierdut 5,66%, până la 75,55 dolari.

Tendinţa de scădere s-a accelerat după ce Wall Street Journal a dezvăluit că statele membre OPEC+ analizează o majorare a producţiei cu 500.000 de barili pe zi, înainte de intrarea în vigoare a embargoului UE care vizează importurile de petrol rusesc.

Dacă se va confirma, această majorare a producţiei vine într-un moment în care sentimentul pe piaţă s-a schimbat. China a anunţat duminică primul deces din cauza Covid-19 începând din luna mai, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la un nou val de restricţii în cel mai mare importator mondial de petrol.

În prezent, cotaţia barilul de petrol a pierdut toate câştigurile pe care le-a înregistrat la începutul acestui trimestru, când Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii, printre care şi Rusia, au căzut de acord să îşi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi. Un iminent embargou al Uniunii Europene cu privire la livrările de petrol rusesc pe mare, precum şi planul G7 de a impune un plafon de preţ pentru petrolului rusesc afectează previziunile.

Analiştii de la Goldman Sachs şi-au redus estimările privind preţul ţiţeiului Brent la finele acestui an cu 10 dolari, până la 100 de dolari per baril.

La rândul lor, analiştii de la UBS estimează că rezervele de petrol ar urma să se reducă la finalul anului odată cu scăderea producţiei OPEC+, limitarea exporturilor ruseşti şi sfârşitul utilizării rezervelor strategice americane. Rămâne de văzut cum va reacţiona OPEC+ la această reducere a preţurilor. Alianţa marilor exportatori de petrol se va reuni la Viena la începutul lunii decembrie, mai scrie Bloomberg.

Vezi și - Rafinăriile poloneze produc cantități uriașe de motorină, contribuind la scăderea prețurilor la combustibil

Rafinăriile din Polonia produc cea mai mare cantitate de motorină din ultimii ani, pentru a putea determina o scădere a prețurilor.

Prețurile motorinei ar putea crește iar în perioada următoare, dar rafinăriile poloneze au început să producă cea mai mare cantitate de motorină din ultimii ani, potrivit Institutului Economic Polonez (PIE).

Experții institutului au remarcat că prețurile la motorină în stațiile europene au crescut cu peste 70% de la an la an, iar instalațiile de depozitare a motorinei insuficiente și producția limitată au crescut prețurile distilatelor.

Experții au subliniat însă că producția din rafinăriile poloneze a fost cea mai mare din ultimii ani.

„Din ianuarie până în iulie 2022, (producția poloneză de motorină) a crescut cu 14% de la an la an, la 8,2 milioane de tone”, potrivit Institutului Economic Polonez. Livrările interne brute, inclusiv importul, exportul și furnizarea, au crescut cu 5% de la an la an. „În ciuda creșterii prețului la stații, prețul petrolului pentru consumatorii polonezi (fără taxe) la mijlocul lunii octombrie a fost de 1,66 euro pe litru, care a fost unul dintre cele mai scăzute din UE”, a declarat PIE. VEZI continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel