Afganistanul de după venirea talibanilor este, paradoxal, mai sigur, dar infinit mai sărac.
Jurnalistul Adelin Petrișor, unul dintre puținii reporteri care au ajuns în țară după 2021, povestește despre un stat nerecunoscut internațional, în care foștii teroriști sunt acum la putere, iar milioane de oameni trăiesc de pe o zi pe alta.
VEZI ȘI: Generalul Gheorghiță Vlad: O zonă a României nu e acoperită de Articolul 5 din NATO
Între declarațiile oficiale despre o economie „funcțională” și realitatea dură a piețelor pline de zilieri care supraviețuiesc cu mai puțin de un dolar pe zi, Afganistanul rămâne o țară blocată între control total, sărăcie extremă și un viitor incert.
„E mai sigur pentru că, paradoxal, pentru că cei care înainte erau teroriști, aruncau în aer lucruri și răpeau jurnaliști, acum sunt la putere. Chiar mi s-a părut un paradox: Am ajuns să stau de vorbă cu cei de care fugeam înainte de 2021.
Este o țară care nu este recunoscută internațional. Doar Rusia a recunoscut-o, iar asta spune multe atât despre Rusia, cât și despre Afganistanul condus de talibani.
Există foarte multă sărăcie. Cred că 60-70% dintre oameni trăiesc literalmente de pe o zi pe alta. Am realizat mai multe materiale, inclusiv un interviu cu ministrul adjunct al Economiei, care vorbea despre cât de bine merge economia. În paralel, am mers în piețe, unde zilierii ne povesteau cum supraviețuiesc cu mai puțin de un dolar pe zi.
Imaginați-vă oameni cu trei până la cinci copii, care stăteau cu roaba în mijlocul orașului și așteptau să fie angajați pentru munci ocazionale. Uneori puteau trece și zece zile fără să îi „angajeze” cineva. Sunt oameni care trăiesc sub limita sărăciei, cu aproximativ doi dolari pe zi”, a zis jurnalistul Adelin Petrișor.
„Am vrut să mergem în zona Bagram ca să vedem situația de acolo, dar talibanii nu ne-au permis accesul, spunând că este o zonă a serviciilor lor secrete. Când am fost eu acolo, la un an după ce talibanii au preluat puterea, în septembrie 2022, nu am avut acces în acea zonă.
Talibanii încercau să recupereze și să folosească tehnica abandonată de americani. Chiar s-au prăbușit cu un elicopter Black Hawk în perioada în care eram noi acolo. Au avut probleme mari la început, pentru că au chemat în armată piloții fostului regim, le-au promis că nu li se va întâmpla nimic fiindcă aveau nevoie de ei. Nu este deloc ușor să pilotezi un avion sau un elicopter”, a zis Adelin Petrișor la o nouă ediție specială a Obiectiv EuroAtlantic cu Tudor Curtifan.
VEZI ȘI: EXCLUSIV Adelin Petrișor, dezvăluiri despre Potra. Ce a văzut când a mers în Congo
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci