Cercetătorul german Stefan Hell, laureat al premierului Nobel pentru Chimie în 2014, alături de Eric Betzig și William Moerner, a vorbit într-un interviu acordat suddeutsche.de despre originile sale românești și sentimentul provocat de părăsirea României comuniste în favoarea Germaniei, în 1978.
Chimistul Stefan Hell a păcălit legile opticii. Împreună cu doi cercetători american, Hell a câștigat premiul Nobel pentru dezvoltarea unor tehnici de observare în timp real a proceselor moleculare cu ajutorul microscopului optic.
”Probabil că nu pot fi înțeles fără acest trecut. Provin dintr-un mic sat românesc și am ajuns în Germania la vârsta de 15 ani. Înainte de asta am stat în Timișoara, unde, accidental, am învățat la aceeași școală cu laureata premierului Nobel pentru literatură, Hertha Muller. Ea este puțin mai în vârstă decât mine”, povestește Hell pentru cotidianul german.
Chimistul a vorbit despre cum a resimțit despărțirea de România lui Ceaușescu, care s-a produs în anii 70, și sosirea în Germania.
”A fost o ușurare enormă. România era o țară comunistă unde nu aveai nevoie să spui nimic. Și a fost grozav să trăiesc într-o țară unde se vorbea limba mamei mele. În sfârșit, vorbeam germană și mă simțeam german”, spune Stefan Hell.
Laureatul premiului Nobel mărturisește că nu a fost foarte ușor să se adapteze sistemului educațional german, ”dar am realizat repede că am făcut o școală foarte bună la Timișoara”.
Chimistul de origine română este membru de onoare al Academiei Române și Doctor Honoris Causa al Universității Politehnice din București.
Stefan Hell este director la Institutul Max Planck pentru Chimie-Biofizică din Gottingen, unde conduce departamentul de NanoBiofotonică. El este și șeful departamentului de Nanoscopie Optică al Centrului German de Cercetare a Cancerului din Heidelberg, profesor onorific la Facultatea de Fizică a Universității din Gottingen și profesor la Facultatea de Fizică a Universității din Haidelberg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu