Nichita Stănescu, poetul necuvintelor, înregistrare din arhiva TVR

Nichita Stănescu și-a iubit cuvintele, mărturie stând și și declarațiile pe care le-a făcut în interviurile acordate pe parcursul vieții.

"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi, până la urmă, sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de dragoste mai ales".

"De poeți, numai de bine, ca să zicem așa... Am remarcat un lucru foarte straniu, care mă miră formidabil. Și anume acela că poeții clasici se înțeleg cel mai bine cu poeții în viață și, de asemenea, cele mai mari prietenii se fac între poeții din diferite țări. Între poeții unei aceleiași generații, în afară de prietenii în grup restrâns, îndeobște există un fel de pricină, un fel de râcă, pentru mine de neînțeles. Și bănuiesc că acest măr al discordiei este concurența. Nu știu de ce a fost sădită în sânul poeților ideea de emulație și de concurență, o idee absolut slabă, pentru că un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuși sau mai slab decât sine însuși. Fiecare poet are o voce a lui unică, în măsura în care este un poet adevărat, bineînțeles. Și el nu poate să spună decât ce are el de spus, nu ce are altul de spus".

"Poezia este singura avuție pe care omul o are încă nejefuită. Până acum, tot ce a avut omul a fost jefuit. Poezia încă nu și-a inventat un Hitler al poeziei ca să fie jefuită de către el".

"Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi. În măsura în care îți aduci aminte lucruri care te justifică, nu ai nimic de regretat. Când ți-aduci aminte defecțiuni, pe ele oricum nu le mai poți repara. Aș minți să spun că nu regret nimic. Dar iarăși aș minți dacă aș spune că regret ceva".

Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-a înțeles Nichita Stănescu.

Iată-l recitându-și celebra poezie „Emoție de toamnă“, într-o înregistrare inedită a TVR.

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şï o prefac
într-o dragoste mare.

Pe versurile acestei poezii minunate a lui Nichita Stănescu, Nicu Alifantis a compus unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, Cântec de toamnă, ulterior numit Emoție de toamnă pe albumul Nichita.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News