€ 5.0985
|
$ 4.3417
|
Curs valutar: € 5.0985
|
$ 4.3417
 

Moșteanu: Câți militari americani rămân în România / video / update
Autor: Anca Murgoci

mosteanu_02012500 FOTO: Agerpres
 

Ionuț Moșteanu face conferință de presă după ce SUA au decis redimensionarea trupelor americane.

„1000 militari americani rămân în România”, a zis Moșteanu.

„Nu se vorbim de o retragere a trupelor americane ci de sistarea unei rotiri”, a precizat Ionuț Moșteanu, într-o conferință de presă. Ministrul Apărării a adăugat că prezența americană rămâne o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea României.

El a menționat că vor rămâne în România, la Mihail Kogălniceanu (MK), Deveselu și Câmpia Turzii aproximativ 1.000 de militari americani. Vor fi retrași de Washington aproximativ 700 de militari.

Ionuț Moșteanu a mai subliniat că „sistemul antirachetă de la Deveselu își menține integritatea”, iar baza de la Mihail Kogălniceanu va continua să fie dezvoltată.

„Steagul american va rămâne în România”, a precizat Moșteanu care a adăugat că cooperarea e în continuă dezvoltare.

„Vreau sa menționez că Armata României e principala forță de apărare a României, trebuie sa continuăm investițiile în echipamente și militarii români. Avem aliați solizi, ne apărăm cu ei, dar principala forță e Armata României și insist pe acest lucru”, a conchis Ionuț Moșteanu.

Comunicatul Ministerul Apărării:


„România si Aliatii au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa.

Ministerul Apărării Naționale a fost informat cu privire la redimensionarea unei părți a trupelor americane dislocate pe Flancul Estic al NATO, ca parte din procesul de reevaluare a posturii globale a forțelor militare ale SUA.  


Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu.


Decizia era așteptată, România aflându-se în contact permanent cu partenerul strategic american. 

Redimensionarea forțelor SUA reprezintă un efect al noilor priorități ale administrației prezidențiale, anunțate încă din luna februarie. Decizia a avut în vedere și faptul că NATO și-a consolidat prezența și activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să își ajusteze postura militară în regiune.

Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în continuare pe teritoriul național, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională.

Astăzi, 29 octombrie, ora 10.15, ministrul apărării naționale va susține declarații de presă la sediul ministerului”, a transmis Ministerul Apărării.

VEZI ȘI: BREAKING NEWS SUA retrag militari din România. Eșec total al Oanei Țoiu. Ce spunea după întâlnirea cu Marco Rubio 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close