Există o explicație istorică pentru performanța slabă a PSD în Transilvania. Dreapta a invocat preferințele electorale ca argument că românii educați, prosperi și cu simț civic nu pot fi atrași la vot cu ajutoare sau subvenții. Propaganda a difuzat mesaje care creează ostilitate între românii din ardelenii cinstiți și muncitori și regățenii pe care aceștia i-ar duce în spate. Au fost atacați ”miticii” de la București.
Cealaltă parte s-a referit la situația din Cluj, unde Emil Boc a pompat fonduri uriașe atunci când a fost premier, pentru a-și consolida fieful electoral, a dat numeroase exemple de corupție și proastă administrare, a lansat acuzații de trădare etc.
Dincolo de aceste manevre electorale, rămâne întrebarea de ce nu votează alegătorii din Transilvania cu PSD, în aceeași măsură ca în alte regiuni istorice.
Transilvania nu votează în bloc
În primul rând, nici Transilvania nu votează în bloc. Hunedoara și Caraș, din Banat, au votat cu Ponta. Timișoara este atipică. A avut un conflict simbolic cu fondatorul PSD, Ion Iliescu, și o situație particulară, la nivel național: era dominată de PNȚCD, mult după ce partidul dispăruse sub 2%, în restul țării. În Satu Mare și Maramureș, însă, Ponta a fost depășit de Iohannis la câteva sutimi, în turul I. La fel de bine, puteau deveni județe roșii, dacă o sută de alegători nu plecau în concediu sau cu treburi, în ziua votului. ”Explicația principală se găsește în anii 90, spune politologul Alfred Bulai. Desigur, intervin mulți factori, invocați și de partidele de dreapta, când se mândresc cu votul din Ardeal: că are mai puțini șomeri, oameni mai înstăriți, că se duc mai puține subvenții, odată ce nu se fac plăți la hectar, că este deschis spre occident etc. Dar să nu uităm ce s-a petrecut imediat după revoluție”, explică Bulai.
PUNR ”mănâncă” și astăzi voturile PSD
Ca reacție la partidul etnic UDMR, s-a organizat în oglindă PUNR-ul, care a luat din electoratul care ar fi votat și cu stânga. Ca urmare, PSD a avut, din plecare, o pondere mai mică în Transilvania. Ulterior, a venit PRM, care a luat voturi din bazinul PSD. Unii cetățeni cu orientare de stânga din Ardeal sunt unguri, deci dau UDMR voturi care ar fi mers către PSD. Acest partid nu a avut niciodată primării importante, în orașe mari. Clujul a fost fie la PUNR, fie la Boc. De aceea, nu are rețele, nu are structuri în marile centre urbane, nu are oameni în instituții cheie, nici lideri care să facă imagine partidului. E un cerc vicios, care ține de istoricul electoral și atât”, crede Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu