Este modelul ziarului american Washington Post, dar în variantă românizată. În modelul american, jurnaliștii de la această publicație primeau de la autorități anumite informații, iar ei le dădeau astfel: ”conform unor surse, Guvernul vrea să ia măsura X”. Apoi, liderii politici verificau cum primea informația opinia publică. Dacă curentul era defavorabil, guvernanții ziceau: ”Nu am propus noi așa ceva, au fost niște speculații de presă”. Dacă opinia publică era favorabilă, decidenții luau respectiva măsură și și-o asumau. În acest fel, ziarul Washington Post își crea influență și notoritate prin faptul că aflau informații, iar Guvernul SUA testa reacția populației fără ca acesta să se angajeze.
Acum: varianta românească a Guvernului Orban
Acest model este aplicat și de unii miniștri din Guvernul Orban, doar că la alt nivel. Adică miniștrii, cu premierul în frunte, testează piața. Aruncă chiar ei câte o informație și văd ce se întâmplă - vezi cazul cu pensionarea la 70 ani, situația cu programul Prima casă sau despre impozitarea veniturile IT-iștilor. În funcție de reacțiile oamenilor, vin și o dau la întors.
În cazul Washington Post, dacă populația nu era de acord cu măsurile decidenților, oamenii rămâneau cu ideea că a fost o speculație a presei. În cazul Guvernului Orban, lumea vede că măsurile sunt anunțate chiar de miniștri, deși apoi le retrag. De când au venit la putere, o parte dintre ei pun în circulație o informație, apoi anunță că este fake news. Practic se contrazic singuri: aruncă pe piață o chestiune, apoi o neagă dacă văd că românii nu sunt de acord. Dar tema este pusă în circulație chiar de guvernanți, nu este ca în cazul Washington Post.
