€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Marius Budăi reacționează dur la valul de concedieri: „Opriți-vă! Nu vom lăsa oamenii pe drumuri”
Autor: DCNews Team

marius-budai_02189800 Foto: Agerpres
 

Marius Constantin Budăi, fost ministru al Muncii și lider PSD, a transmis un mesaj puternic pe Facebook, criticând vehement concedierile masive și modul în care oamenii sunt tratați ca simple...

Marius Constantin Budăi atrage atenția asupra efectelor sociale și emoționale privind concedierile masive și îndeamnă la dialog între guvern, sindicate, patronate și societatea civilă.

În mesajul său, Budăi subliniază: „Nu am înțeles, nu o să înțelegem și nici nu o să fim de acord vreodată cu apetența unora de a lăsa oamenii pe drumuri! Continuăm să tratăm oamenii ca pe numere. Câți ai dat afară? Pe câți dintre ei i-ai lăsat fără venit? La câți dintre ei le-ai distrus visele? Opriți-vă!!! Este o întrecere nebună în a face rău!”, scrie acesta pe Facebook.

El mai adaugă că reformele și eficientizarea fondurilor publice nu trebuie să transforme oamenii în simple cifre statistice: „De aici și până la a privi oamenii ca pe niște numere este distanță mare, foarte mare.”

Citește și: Marius Budăi sună alarma: „Ridicarea plafonului la alimente va sărăci românii și va îmbogăți marile magazine!”

 

„Oamenii nu stau cu mâna întinsă la salariu. Muncesc pentru el”

Budăi propune o abordare colectivă și responsabilă: „Haideți să respirăm, să ne așezăm la masa dialogului, nu doar noi cei de la guvernare, ci și sindicatele, și patronatele, și partidele din opoziție, și societatea civilă, toți, și haideți să luăm cele mai bune decizii pentru oameni.”

El recunoaște că discuțiile nu vor fi simple: „Cu siguranță, și o spun din proprie experiență, nu va fi ușor acest dialog, dar suntem obligați să-l facem.”

Budăi a amintit rolul crucial al lucrătorilor, indiferent că activează în sectorul public sau privat: „Lucrătorii la stat, la fel ca și lucrătorii la privat, nu stau cu mâna întinsă la salariu. Muncesc pentru acest salariu, care de multe ori este insuficient.”

El a enumerat exemple de profesii vitale: cei care învață copiii să scrie, cadrele medicale, personalul de securitate, cei care se ocupă de modernizarea localităților și multe altele.

Mesajul lui Budăi se încheie cu principiul de bază al PSD: „Credința PSD este: reformă da, grija față de oameni da, teroare pentru oameni și economie, nu!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close