Marius Balo, mesaj din China: Am fost scos dintr-o cușcă și întemnițat în alta

Foto: gov.ro
Foto: gov.ro

Marius Balo, profesorul român care a stat 8 ani în închisoare în Shanghai, China, trăieşte o nouă dramă. După eliberarea din închisoare, acesta a încercat de mai multe ori să revină în ţară, dar de fiecare dată a fost oprit, din cauza pandemiei. 

"Vă scriu din nou din Shanghai. Pe 27 martie, am fost scos dintr-o cușcă și apoi ferecat într-o altă. Aceasta din urmă, ce-i drept, e mai frumoasă: are cearceafuri albe apretate, cabină de duş şi mic dejun inclus, pe care chiar îl mănânci cu plăcere. Însă tot închis sunt, deoarece întreg Shanghai'ul, o aglomerare urbană de peste 25 de milioane de suflete, a intrat în lockdown total. Nu poți să ieși din casă, sau în cazul meu din camera de hotel. Pe străzi nu vezi țipenie de om, de parcă ar fi intrat cu toțîi în pământ. Sună straniu și chiar este.

Mi s-a anulat în acest context și ultimul bilet, al patrulea cred, în ultimele trei săptămâni. Rămân totuși cu nădejdea că în preajma praznicului Învierii Domnului va ridica bunul Dumnezeu din mormânt și pe acest păcătos. Înainte însă de a părăsi în sfârșit acest pământ binecuvântat, doresc să vă adresez un mesaj, ultimul sper de aici, din adâncul de departe", a transmis Marius Balo.

"Nu am fost singurul european întemniţat aici"

"Am și un motiv suplimentar pentru care spun acest lucru. Nu am fost singurul cetățean european întemnițat aici. Super puterile economice ale Europei au oameni închiși în Shanghai. Nu e că acești oameni nu vor să se întoarcă acasă, că cer și vor cu toții, vă dați seama.. e că țările lor, concetățenii lor, se prefac că nu-i aud.

Secularizarea lasă de multe ori sufletul insensibil. Cuplată cu interesele economice enorme și teama de a nu le periclita - într-o piață capricioasă cum e China - împreună au devenit mai puternice decât însăși principiile morale ale acestor țări, ale acestor super puteri.

După cum știm, principiile sunt sufletul unei națiuni. Nu pot fi achiziționate cu bani, nici nu i se pot lua cu forța. Pot fi doar forfetate. Acestea sunt momentele, iubiții mei, în care trebuie să ne reamintim că la porțile Raiului nu există culoar special pentru business class, așa cum este la îmbarcarea în avioane. Acolo vom întra toți pe aceeași poartă.

Români din țară și români de peste hotare au insistat ani de zile pentru ca să fiu adus acasă, oferind încă o dovadă că sufletul acestui popor este viu, este nobil și sensibil, trăiește intens, iubește, aspiră la idealuri înalte și vibrează la cele mai fine atingeri. Aceasta este până la urmă cea mai importantă dintre resursele unei națiuni și cheia în orice criză: climatică, economică sau de alt fel. Bogăția și intensitatea spirituală pe care acea națiune o are și pe care a câștigat-o trecând și câindu-se, în illo tempore, prin atâtea și atâtea bătălii. Privind înainte, avem cauză să fim optimișți. Atât timp cât acest suflet vibrează, România va fi bine", a mai scris profesorul Balo. 

"Închei cu o rugăciune..."

"Lupta însă se dă în fiecare dintre noi în parte. E personală și obligatorie. Un truism, însă atât de adevărat: faptul că ajungi să apreciezi cât de frumoasă este această lume abia atunci când ești oprit să ai parte de ea. Când ești ferecat într-o cușcă a cărei ușă pare sortită să nu se mai deschidă niciodată.

De ce am făcut prostii? De ce am pierdut vremea? De ce am fumat? De ce am băut peste măsură? De ce nu am avut răbdare? De ce am încercat să trișez, să fac lumea mai frumoasă decât e? Aceasta este alegerea, suflet drag, decizia care trebuie luată...  chiar acum dacă vrei, în acest moment. În orice moment, însă pe măsură ce amân ea devine tot mai grea.

Întrebarea e, sunt îndeajuns de puternic să mi-o asum și apoi să mă țin de ea? Să zbor la înălțimi la care vulturii doar visează! Momentul în care iei această decizie, devii instantaneu un erou. Fără să te știm, devii eroul nostru al tuturor. Atunci când eșți corect cu tine și cu ceilalți tu ești eroul, tu ești protagonistul, tu ești instrumentul din mâna lui Dumnezeu!

Iertați-mi îndrăzneala, nu știu exact de ce simt că trebuie să va împărtășesc aceste frământări sufleteșți pe care le am. Poate pentru că vreau ca lecția care mi-a fost predată aici și pentru care am plătit atât de scump să fie de folos și altora. În acest templu al suferinței și al nedreptățîi, un om moare multe morți și plânge multe lacrimi... nu mai are nimic de pierdut pentru că a pierdut totul, însă asta îl aduce în postura de a înțelege că are doar de oferit.

Permiteți-mi, iubiții mei, să închei relatările mele de aici din adâncul de departe așa cum se cuvine, cu o rugăciune:

Doamne, un scriitor japonez spunea că fiecare om, în sufletul lui, așteaptă să vină sfârșitul lumii. Nu știu cât e de adevărat pentru alții însă știu că eu aștept de 8 ani de zile sfârșitul acestei lumi reci și fără suflet în care sunt înlănțuit. Privind cu nădejde la poarta care se deschide înaintea mea, te rog îndreapt-mii Stăpâne pașii pe calea care duce către libertatea aceea, absolută și deplină, libertatea de păcat. Tu toate le știi și toate le vezi. Ajută-mă să fiu mai bun de cum am fost. Ajută-mă să mă schimb. Să lepăd lăcomia, să lepăd lenea, să lepăd patimile care mă lupta. Ajută-mă, Doamne, să-ți fiu bine plăcut Ție!

Amin", a concluzionat Marius Balo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel