Liviu Dragnea, condamnat. „Portretul lui Dorian Gray sau șampania decăderii naționale”

H. D. Hartmann / 28 mai 2019 / 17:35 Salveaza PDF Comentarii
Dragnea
Dragnea

Dușmanul poporului, cel mai detestat cotropitor al democrației, omul cel mai urât din lume, a ajuns, în sfârșit, la pușcărie. A fost condamnat defintiv și cu asta basta. 

Drept, nedrept, cu dovezi sau fără, acesta se află legal la pușcărie. La fel ca în revoluția genocidară din 1789, sau identic cu condamnații din lagărele comuniste sau staliniene, dacă justiția te-a condamnat nu mai contează adevărul. Istoria a decis altfel în cazul celui care efectiv a crezut ca poate fi eroul autoinventat al unei țări aflate de aproape 15 ani în derivă, care ideologică, care biologică.

Pe drumul spre pușcărie, o mașină a plecat de la domiciliul împricinatului. Un aranjament care să ofere fereastra de timp prin care condamnatul să fie ridicat de poliție și dus la pușcărie. Drumul acelei mașini momeală a dezvăluit adevărata față a marii opoziții democratice. Acel drum ne-a arătat portretul păcatului originar al mișcării M..e PSD. Exact ca în Portretul lui Dorian Grey ni s-a dezvăluit magistral esența amorală și animalică a fenomenului anarhic rezist.

 

Furia mulțimii

 

Sunt absolut convins că mișcarea cu prima mașină a fost decisă de către poliția română și de analiștii cu experiență în spectrul mulțimilor violente. Știau deja că masa de manevră rezist va fi pregătit umilirea finală a condamnatului. Probabil și linșarea publică necesară pentru a conferi victoria finală, troiană distrugere a dușmanului. Specifice Franței barbare de după revoluția protocomunistă din 1789, atunci când condamnații, erau duși, cu sutele de mii (femei, copii, bărbați, tineri sau bătrâni) la ghilotină, (condamnați fiind de justiția franceză revoluționară și neapărat independent-democratică), prin mijlocul unor mulțimi de femele și masculi excitați (inexistenți pe scala evoluției la statutul uman), gesturile unora dintre cei aflați pe traseul pe care îl parcurgea acea mașină au demonstrat efectiv decăderea absolută a celor care promovează valorile  justiției europene.

De ani de zile acești magneți ai violenței de masă, acești promotori ai violului colectiv la adresa unei națiuni, au construit eșafodul murdar al execuției judiciare și democratice. Dar ieri, traseul (pentru oricine știe Bucureștiul nu îi trebuia mai mult de minute să realizeze că traseul ales de șoferul fantomă era unul fals) a dezvăluit, pe principiul picturii ascunse de către Dorian Gray, culorile păcatelor adunate de către acești promotori ai valorilor europene și ai justiției independente. Pornind de la viol, trecând prin crimă și perpetuând mizeria prin viciile umane cele mai nesuferite, culorile tabloului, atât de literar prezentate de către celebrul Oscar Wilde, au cuprins întreg tabelul clinic al depravării umane și al decăderii sociale.

Tăcerea majoră care s-a așezat în acele momente (doar scelerați pe la o televiziune de cartier strigau ca este rușinos că Dragnea a mai înșelat odată masa însetată de justiție, aceia dorind o execuție publică de tip jacobin) a dovedit că drumul ales de cei care au câștigat alegerile europarlamentare pe tema luptei împotriva corupției este unul care se oprește numai în măcel. Pe acel drum, tăcut, isterizat de către mașinile televiziunilor care urmăreau frenetic un condamnat și ultimile sale clipe de libertate, în acele minute s-au parcurs pașii de la civilizația umană la civilizația animalică și genocidară a ghilotinei.

 

Cine a urlat victorios

 

Cine a ieșit să urle victorios căderea unui om a parcurs acel drum perfectând, cu ultimă aplicare de pensulă, portretul dement al lui Dorian Gray. Căci, deși curați, cu bărbi crescute după noua modă arabă din Paris, folosind erotic și snob Google ca sistem de referință, acei reziști care au strigat la mortul din sicriul deschis, au transferat victoria justiției europene în spațiul tenebros al urii justificate de falsul genocidar al revoluțiilor de laborator. Șoareci de laborator, produse trepanate ale experimenteleor sociale care au loc de generații asupra maselor, aceștia au dovedit că prima trăsătură umană, aceea de trestie gânditoare a fost de mult extirpată. Pavlovian sau nu, aceia care au ieșit seara, să celebreze orgasmic pușcăria, au dovedit că experimentul a reușit. Dorian Gray era un bărbat frumos și niciodată îmbătrânit, prezentându-se ca un fals și otrăvitor specimen uman.

Viciile sale nu se înscriau natural pe fața sa, crimele sale nu erau pedepsite de moartea biologică, ci se adăugau, vopsea peste vopsea, pe pînza unui portret. Timpul etern scurs a salvat aparența și a ascuns adevărul. Portretul său însă releva de fapt realitatea putrefacției la care ar fi trebuit să ajungă eroul lui Wilde. Exact așa a fost ieri pe străzile Bucurestiului copleșit de căldura contrară răcorii oferite de micul, dar marxistul regat al Danemarcei. Au ieșit să lovească mortul din sicriul deschis, cu paradă pe străzi, cei care, îmbrăcați în stofă europeană și emanând o tinerețe moral-revoluționară, sunt de fapt false imagini. Portretul lor bine ascuns de răcoarea Danemarcei este însă cel care dă măsura adevăratei otrăvi și păcatelor primare pe care le-au făcut în numele progresului.

Regizorii care au încercat să pună în film celebra scenă a dezvăluirii portretului lui Dorian Gray au declarat întotdeauna că a fost cel mai greu să imagineze culorile și nuanțele putreziciunii din portretul imaginat literar. Ieri, la lumina soarelui, culoarea decăderii totale, vopseaua iadului ideologiei și putrefacției morale, a fost cea a șampaniei ieftine, de bodegă, băute în fața pușcăriei de către un individ victorios. Acum seri, aflandu-mă pe Calea Victoriei, același individ aștepta cuminte în fața unui post de televiziune, să iasă vreun închipuit dușman al democrației europene. Trecînd pe lângă el am realizat că vorbea singur, încleștată fiindu-i privirea asupra unui câine vagabond. Era clar că evoluția umană înregistrase o pierdere de cromozomi, undeva pe linia dintre animal și om. Așa cum și scrisoarea unuia dintre gardienii aceleiași deconexii cromozomiale, publicată astăzi, propune violul ca formă de teroare și pedeapsă (act de crimă împotriva umanității dacă același membru al Gărzilor Revoluționare ar ști să citească, dar mă îndoiesc că individul ar prezenta astfel de trăsături ale evoluției umane) dezvăluie finalul civilizației românești.

 

Șampania decăderii naționale

 

Cu băutul șampanie (femelele și masculii din Paris, după fiecare spectacol genocidar al ghilotinei primeau, ca răsplată pentru urletele lor onomatopeice, vin prost, făcut din struguri acri), cu ieșitul pe stradă seara, cu dansul victoriei și cu amenințarea violului (impregnând victima ca sclav – semn scatologic pe de o parte exprimând o formă de viață decerebrată, de pe altă parte reprezentând definiția oricărei culturi suicidare), Europa cea victorioasă a obținut exact ce a vrut, adică umplerea golului evoluției dintre animal și om. Produsul încă nu poate fi definit. Dar sigur nu este uman, nu are caracteristicile morale ale omului, sigur nu exprimă esența divină a evoluției vieții pe pământ. Este altceva. Așa cum nazismul a fost altceva, raportat la orice decădere ideologică și criminală pe care umanitatea a produs în istorie, așa și ceea ce vedem dezvoltându-se la umbra răcoroasă a ambasadei Danemarcei este total diferit de evoluția umanității.

Oamenii politici, ca orice animale cu instinct ce sunt, au simțit imediat pericolul și au tăcut. Mai ales europenizații cu caviarul în buzunar. Imaginea lor ar fi fost definitiv terminată dacă ieșeau și ei să dănțuiască în public. Dar ceilalți, care au făcut-o au arătat României ce viitor o așteaptă. Șampania decăderii naționale a fost deja băută. Portretul lui Dorian Gray a fost dezvăluit.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26