Consilierii judeţeni au dat undă verde, miercuri, mai multor proiecte majore pentru dezvoltarea judeţului Iaşi.
Printre acestea se numără modernizarea Filarmonicii Moldova, pregătirea activităţii de deszăpezire pentru iernile viitoare şi actualizarea cadrului contractual privind serviciile de apă şi canalizare. Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a subliniat că aceste investiţii reprezintă „un pas important spre un judeţ mai sigur, mai curat şi mai conectat”.
În cadrul şedinţei ordinare de miercuri, Consiliul Judeţean Iaşi a aprobat actualizarea devizului general pentru proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Filarmonicii Moldova Iaşi”, document esenţial pentru depunerea solicitării de finanţare europeană prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 7 - „Nord-Est, o regiune mai atractivă”.
Potrivit preşedintelui CJ, Costel Alexe, lucrările de reabilitare au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 35%, atât pe tronsonul 2 – care include sălile de concert şi studiu – cât şi pe tronsonul 3 al clădirii.
„Ne-am asumat să construim un judeţ în care oamenii să se simtă în siguranţă, conectaţi şi sprijiniţi. Investim în sănătate, cultură şi infrastructură, pentru că aceştia sunt pilonii unei comunităţi puternice. Filarmonica Moldova este un simbol al Iaşului, un loc încărcat de istorie şi emoţie, iar modernizarea ei este o datorie faţă de patrimoniul nostru cultural”, a declarat Costel Alexe.
Proiectul are ca scop nu doar restaurarea clădirii istorice, ci şi adaptarea acesteia la cerinţele tehnice şi acustice moderne, pentru a redeveni una dintre cele mai apreciate instituţii culturale din regiune.
Un alt punct important de pe ordinea de zi a fost aprobarea unui credit de angajament în valoare totală de peste 74 de milioane de lei, inclusiv TVA, destinat activităţii de deszăpezire a drumurilor judeţene pentru perioada 16 martie 2026 – 15 martie 2030.
Suma este repartizată pentru patru sezoane de iarnă, fiecare beneficiind de o alocare de 18,5 milioane de lei, inclusiv TVA. Totodată, consilierii au aprobat demararea procedurii de achiziţie publică pentru un acord-cadru privind deszăpezirea drumurilor judeţene în intervalul 2026–2030.
Conform estimărilor Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor Publice Iaşi, este nevoie de 82 de utilaje pentru acoperirea eficientă a celor aproape 1.000 de kilometri de drumuri judeţene. În acest scop, vor fi organizate trei baze principale de deszăpezire, opt sub-baze şi trei puncte de sprijin, menite să asigure intervenţii rapide şi eficiente în toate zonele judeţului.
Tot în cadrul şedinţei, consilierii au aprobat modificări importante privind cadrul contractual şi de reglementare al serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, furnizate de operatorul regional APAVITAL.
Noile prevederi stabilesc că facturarea serviciilor se va face până cel târziu la data de 15 a lunii următoare, iar în situaţiile în care citirea contoarelor nu este posibilă, volumul de apă consumat va fi calculat ca medie a consumurilor zilnice anterioare din ultimele 12 luni.
Măsurile au ca scop creşterea transparenţei şi eficienţei serviciilor, precum şi reducerea disputelor dintre furnizor şi consumatori.
La finalul şedinţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a subliniat că investiţiile aprobate demonstrează continuitatea strategiei de dezvoltare a judeţului.
„Prin fondurile europene atrase şi prin proiectele aprobate astăzi, continuăm să transformăm instituţiile publice, spitalele şi drumurile judeţene în spaţii moderne, sigure şi eficiente. Tot ceea ce facem are un singur scop: binele comunităţii”, a declarat Alexe.
Prin aceste decizii, CJ Iaşi îşi consolidează direcţia strategică de dezvoltare durabilă, vizând simultan modernizarea infrastructurii culturale, îmbunătăţirea condiţiilor de trafic pe timp de iarnă şi optimizarea serviciilor publice.
Aceste proiecte vin în completarea altor investiţii aflate deja în derulare în domeniul sănătăţii, educaţiei şi mobilităţii rutiere, contribuind la consolidarea poziţiei judeţului Iaşi drept unul dintre cele mai dinamice centre de dezvoltare din regiunea Moldovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News