Papa Leon al XIV-lea, primul papă american din istoria Bisericii Catolice, l-a îndemnat pe președintele Donald Trump să caute o „cale de ieșire” pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu.
Papa Leon al XIV-lea l-a îndemnat, marți, pe președintele american Donald Trump să caute o „cale de ieșire” pentru a pune capăt războiului din Iran, într-un apel direct rar din partea Suveranului Pontif, pe măsură ce conflictul din Orientul Mijlociu continuă, transmite usnews.
„Mi s-a spus că președintele Trump a declarat recent că ar dori să pună capăt războiului”, a spus Leon al XIV-lea, primul papă din Statele Unite ale Americii.
„Sperăm că el caută o cale de ieșire”, le-a spus Papa jurnaliștilor, în fața reședinței sale din Castel Gandolfo, lângă Roma. „Sperăm că va căuta o modalitate de a reduce nuvelul de violență”, a adăugat acesta.
Papa Leon, cunoscut pentru alegerea atentă a cuvintelor sale, face rareori apeluri directe către liderii politici, dar și-a intensificat criticile la adresa războiului din Iran în ultimele săptămâni.
Conflictul din Iran, care durează de mai bine de o lună, declanșat de atacurile aeriene comune ale SUA și Israel asupra Iranului pe 28 februarie, s-a răspândit în regiune, ducând la uciderea a mii de oameni, perturbând aprovizionarea cu energie și determinând probleme economice globale.
Papa Leon a deplâns, marți, numărul de persoane care au fost ucise și a spus că speră ca violența să se poată încheia înainte de Paștele Catolic, pe 5 aprilie.
„Au fost atât de multe morți, inclusiv copii nevinovați”, a spus Papa. „Să facem apel continuu la pace. Sunt prea mulți oameni care promovează luptele, violența (și) războiul”, a adăugat Papa Leon.
Citește și: Donald Trump, nouă răbufnire la adresa NATO: SUA își vor aminti!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News