Cele mai citite

Directorul general al „Teleradio-Moldova”, interviu exclusiv pentru DC NEWS: "Alexandra Căpitănescu ar fi meritat 100% să câștige Eurovision 2026"

imagine cu Vlad Țurcanu, director TRM
Directorul general al TRM a votat pentru reprezentanta României la Eurovision 2026. Foto: Facebook Vlad Țurcanu

DC NEWS a discutat cu directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM), Vlad Țurcanu, după controversatul punctaj dat de juriul Republicii Moldova României în finala Eurovision 2026.

DC NEWS l-a contactat pe directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM), Vlad Țurcanu, după ce juriul din Republica Moldova a acordat doar 3 puncte piesei „Choke me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu din România în finala Eurovision 2026, ceea ce a stârnit un val de nemulțumire în mediul online.

Acesta a precizat că punctajul oferit de juriul de la Chișinău nu prezintă poziția instuției pe care o conduce și a explicat după ce criterii au fost aleși membrii acestui juriu. Totodată, el a subliniat faptul că fiecare juriu național acordă puncte pe baza repetiției generale dedicate juriilor („jury show”), desfășurată cu o seară înainte de finală, nu pe baza evoluției din seara marii finale pe care oamenii au văzut-o la TV. 

VEZI ȘI: Eurovision 2026: Prima reacție a unui membru din juriul Moldovei, despre punctajul mic oferit României. "Aprecierea scăzută a fost justificată"

Precizăm că juriul național al Republicii Moldova a fost ales și numit de către televiziunea publică care organizează selecția pentru Eurovision - Moldova 1, parte a Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” (TRM).

Directorul general al „Teleradio-Moldova”: Acest juriu a fost format după regulamentul UERT. A fost și un notar acolo

"Din poziția pe care o dețin nu pot să comentez voturile pe care le-au dat cei din juriu, dar ce pot să precizez este că acest juriu a fost format după un regulament foarte precis, stabilit în acest sens de către Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (UERT), organizatoarea concursului Eurovision și avem acolo niște criterii destul de precise. De exemplu, trebuie ca din juriu să facă parte doi membri care au vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, adică limitează accesul total al unor persoane reputate din domeniu. Probabil știți că juriul și-a întemeiat punctele pe repetiția din seara de vineri de la Viena. Evaluarea și votul se fac doar pe baza acestor prestații live și fără a se lua în considerare alte repetiții sau prestații, așa spune regulamentul.

De asemenea, ce pot să spun este că TRM a încercat să se asigure că acest juriu este independent și că își ia deciziile în mod independent. Am avut un notar acolo, în timpul procesului, dar subliniez că rezultatul final nu reprezintă poziția instituției Teleradio-Moldova, deci nu pot să comentez ce a făcut juriul, pot doar să vă spun ce aș fi făcut eu sau cum rezonez eu cu toată situația aceasta", a spus Vlad Țurcanu în exclusivitate pentru DC NEWS.

Vlad Țurcanu: Alexandra Căpitănescu ar fi meritat 100% să câștige Eurovision anul acesta

Ulterior, Vlad Țurcanu ne-a mărturisit că el a votat pentru Alexandra Căpitănescu, și că din punctul lui personal de vedere, reprezentanta României ar fi trebuit să câștige Eurovision 2026.

"Eu am votat pentru Alexandra Căpitănescu și cred că ea ar fi meritat 100% să câștige concursul anul acesta. Eu sunt o persoană care m-am format în anii '80-'90, eu analizez afectiv când este vorba despre România.

România este țara noastră de suflet și fără România am fi fost pierduți aici, în Republica Moldova. Când se vorbește despre votul geopolitic, eu cred că de această dată nici măcar despre asta nu a fost vorba, ci despre o piesă absolut senzațională, montată bine în scenă. Am văzut reacții internaționale, Alexandra a arătat foarte mult profesionalism", ne-a mai spus Vlad Țurcanu.

Subliniem că ulterior TRM a transmis și un comunicat de presă în care precizează că a luat act de interesul public intens faţă criteriile de selecţie a juriului naţional, precum şi de punctajul acordat de acesta ţărilor participante la etapa finală a concursului de muzică Eurovision, încheiat ieri în capitala Austriei, Viena, şi a făcut mai multe precizări. Vezi mai mult AICI.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (7)

Valter Cojman   •   17 Mai 2026   •   18:25

Valter Cojman
@VCojman
·
E timpul ca sa sistam orice ajutor financiar, gaze, petrol si electricitate(la preturi mai mici decat platesc romanii din tara) catre R. Moldova si sa punem Romania si poporul roman mai presus de orice.
La fel trebuie sa facem si cu Ucraina.
De ce sa o duca romanii rau ca sa o duca bine ucrainenii si cei din R. Moldova?

Artist   •   17 Mai 2026   •   17:56

Chiar vreti sa vedeti pe pielea voastra cum este sa calci artistii romani in picioare?

Ion   •   17 Mai 2026   •   16:44

Don Horatio ți s-a părut că aia au fost extraordinari?

traian-traian   •   17 Mai 2026   •   16:34

cred ca si cei din gagautia, transnistria, cernauti, ar fi votat cu romanca daca energia electrica ar fi din belarus, dar si bulgarca e de origine slava

Otilia Mihail   •   17 Mai 2026   •   16:18

Feriți-vă de basarabeni mereu au tradat. Niciodata nu au fost romani cu adevarat. Cd armata romana se retragea, basarabenii in omorau. In schimb noi ii ajutam mereu.

Ion   •   17 Mai 2026   •   16:06

Petru cel Mare a spus ,feriti- va de Basarabeni șanț cei mai mai mari tradatori

Horațiu   •   17 Mai 2026   •   15:23

Ar fi meritat dupa cincurs ...dar nu a câștigat la concurs...despre ce vorbim voturile specialiștilor au votat-o la jumătate...asta ara valoarea reala.or fi disperați ăștia care-l promovează pe scripcaru' de la Vama

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close