Incendiu Confort City: Care este prima ipoteză

incendiu-confort-city
incendiu-confort-city

Au fost stabilite deja primele ipoteze ale incendiului izbucnit în această după-amiază la complexul rezidenţial Confort City.

Prima ipoteză luată în calcul de anchetatori este aceea a unui scurtcircuit, la unul din aparatele de aer condiţionat din imobil. Locuitorii afectaţi de incendiu sunt indignaţi de cele întâmplate, iar unul dintre ei a declarat pentru România TV: "Au fost nişte greşeli una după alta, în tot ce s-a întâmplat aici. Stau de un an şi jumătate aici şi mereu noi, cei de aici, am avut probleme cu lumina. Pe fiecare etaj e hidrofor, dar pompierii nu le-au putut întrebuinţa, fiindcă nefiind lumină n-au funcţionat. Pompierii au venit foarte târziu, nepregătiţi, depăşiţi complet de situaţie. Era nevoie de la început de macarale, ele au venit foarte târziu. Blocurile sunt făcute foarte prost, mai ales ultimele etaje". Incendiul de la complexul rezidenţial Confort City s-a propagat foarte repede, de la mansardă, şi au fost afectate toate scările blocului, la nivelul etajelor 10 şi 11. Acest incendiu a determinat autorităţile să emită cod roşu la pompieri, ceea ce înseamnă aducerea întregului personal la serviciu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel