Guvernul a stabilit patru tipuri de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar, iar ministrul Educației, Daniel David, a detaliat sumele și criteriile de...
Guvernul a stabilit joi cadrul oficial pentru acordarea burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, anunțând patru tipuri de facilități financiare menite să stimuleze performanța și să prevină abandonul școlar. Excepție fac elevii din liceele militare, care nu intră în această încadrare.
Printre noile măsuri, bursele de merit vor fi oferite lunar, în valoare de 450 de lei, unui procent de până la 15% din elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu, pentru cei cu medii generale de cel puțin 9,00. În plus, bursa se acordă și elevilor cu media egală cu cea a ultimului beneficiar calculat conform acestui procent.
Bursele sociale, în cuantum de 300 de lei pe lună, vizează elevii din medii dezavantajate sau cu situații speciale, incluzând copii orfani, cei cu afecțiuni medicale cronice sau oncologice, proveniți din familii monoparentale sau cu venit net lunar pe membru de familie sub salariul minim. Scopul acestor burse este menținerea elevilor în școală și sprijinul în prevenirea abandonului școlar. Cererile pentru bursele sociale se depun anual, în primele 25 de zile ale anului școlar.
Bursele tehnologice au aceeași valoare, 300 de lei lunar, iar bursele destinate mamelor minore, menite să sprijine reintegrarea acestora în sistemul de învățământ, vor fi de 700 de lei pe lună.
„Mă bucur că în urma dezbaterilor publice Guvernul României a aprobat o variantă de metodologie care respectă angajamentul meu pentru bursele sociale - cele care contribuie la aducerea și menținerea copiilor în școală, lucru fundamental într-un învățământ obligatoriu -, dar și propunerile mele și ale societății de a flexibiliza și acordarea burselor de merit”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, conform edu.ro.
Astfel, planul cuprinde patru tipuri de burse:
bursă de merit: 450 lei/lună
bursă socială: 300 lei/lună
bursă tehnologică: 300 lei/lună
bursă pentru mamele minore: 700 lei/lună
Aceste măsuri urmăresc să combine recunoașterea performanței cu sprijinul pentru cei aflați în dificultate, oferind un cadru clar și echitabil pentru elevii din întreaga țară.
CITEȘTE ȘI: Când încep școlile? Sindicatele anunță un marș de protest de cinci ore în 8 septembrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News