Georgescu (ANI): Am grefă. Nu sunt inconștient să conduc fără permis

Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a circulat pe drumurile publice deși avea permisul de conducere suspendat. Șeful ANI a declarat, luni, la România Tv, că avea un certificat de grefă ce-i dădea dreptul legal să șofeze, dar că nu l-a depus la dosar.

Georgescu a fost oprit de o brigadă a Poliției Rutiere, sâmbătă, la ora 3.00, pe șoseaua Chitilei. Căutând în baza de date, polițiștii au constatat că șeful ANI avea permisul suspendat încă din 9 august.

Sancțiunea de suspendate a permisului a fost contestată în instanță de Horia Georgescu, care a primit o grefă ce-i dă dreptul să conducă, dar pe care nu a înregistrat-o. Georgescu a mers abia a doua zi la Poliție pentru a depune certificatul de grefă.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

”Eu posed dreptul legal de a conduce până la soluţionarea litigiului în instanţă, pentru că am un certificat de grefă. Eu am fost oprit de un echipaj de poliţie, joi seara, le-am explicat că am certificatul de grefă în dosarul juridic şi dumnealor au spus că trebuie să întocmească un proces verbal conform legii. A doua zi am prezentat la secţia de poliţie de la Udrişte certificatul de grefă, fiind totul în regulă. Eu am dreptul legal să conduc pe drumurile publice, eu demersurile juridice le-am făcut, ceea ce-mi dă dreptul să conduc. La o oră târzie îmi era imposibil să îl am la mine. Doar nu eram inconştient să conduc cu permisul suspendat”, a explicat Horia Georgescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel