Mai multe tone de deșeuri rezultate din construcții au fost găsite în Parcul Natural Bucegi.
În Parcul Natural Bucegi au fost descoperite tone de deșeuri rezultate în urma unui șantier de construcții, zona fiind, de altel, un areal protejat. La fața locului s-a deplasat o echipă a Gărzii de Mediu, după ce imaginile au fost distribuite în mediul online, scrie Digi24.
„Avem niște depozitări, undeva în zona Peștera. O echipă a Gărzii de Mediu s-a autosesizat, văzând imagini pe un site, și am descoperit aceste depozite atât din escavări din reamenajarea de lângă hotel, dar și deșeuri provenite din construcții. Ele au fost depozitate, ne-am uitat pe ce înseamnă autorizațiile care au fost trimise, nu existau termene foarte precise. Comisarii de mediu sunt încă pe teren și probabil mâine vor trage concluzii”, a spus Octavian Berceanu.
Se pare că problema era una cunoscută în zonă, conform șefului Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.
„Am observat că toată lumea știa de problemă, dar nimeni nu anunța Garda de Mediu, din păcate. Eu am aflat de aceste depozite fiind solicitat de cetățeni să intervin”, a spus Berceanu.
Măsurile care se impun în acest caz implică și o amendă cu multe zerouri.
„Măsurile vor fi luate azi, cel târziu mâine. Amenda poate merge până la 200 de mii de lei. Ne uităm dacă avem argumente pentru a face o sesizare penală. În mare, din controale similare s a dispus readucerea terenului la condițiile inițiale. Putem să batem obrazul autorităților locale dacă au știut și nu ne-au contactat, pentru că e în beneficiul cetățenilor să ne sesizeze. Cele mai multe sesizări le primim de la cetățeni. Aceștia sunt de 10 ori mai vigilenți în privința numărului de sesizări, dar ne concentrăm pe cei care au depozitat ilegal acolo”, a mai spus Berceanu.
Situațiile de acest fel nu sunt singulare, spune Octavian Berceanu. Se pare că din ce în ce mai mulți români consideră că pot arunca deșeurile în natură, situațiile fiind sesizate.
„Sunt din ce în ce mai dese amenzile pe care le dăm. Am dat la fel de multe amenzi câte s-au dat anul trecut și dublu decât s-au dat acum 2 ani. Ne bazăm pe sesizările pe care le fac cetățenii la Garda de Mediu și reușim să fim în punctele fierbinți unde se trec aceste depozitări ilegale de deșeuri”, a adăugat Berceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu